Interviu cu Teofil Bularca, candidatul Partidului Ecologist la Primăria Întorsura Buzăului.

Intrat în cursa electorală pentru Primăria Întorsura Buzăului, candidatul Partidului Ecologist, Teofil Bularca, este unul dintre oamenii care cred în schimbarea acestui oraș, fiind de părere că dezvoltarea și avântul nu pot fi posibile decât prin multă muncă și bună-voință. Născut și crescut la Întorsura Buzăului, Teofil Bularca simte că a venit vremea unei implicări totale pentru viitorul acestei zone, pe care o consideră una binecuvântată de Dumnezeu prin frumusețile sale și oamenii care o locuiesc.

– Dacă ar fi să vă prezentați celor care poate nu vă cunosc, ce ați spune despre dvs.?

– Sunt o bucată de humă însuflețită, cum ar zice Ion Creangă... Sunt din Întorsura Buzăului, cunosc precum propria-mi palmă aceste locuri, unde mi-am desfășurat activitatea din 1974, când după terminarea studiilor am început să lucrez. Am terminat Facultatea de Mecanică din Brașov, așa că în 1974 am fost promovat în funcția de vicepreședinte al Consiliului Popular Întorsura Buzăului și am rămas acolo până în 1979, când am fost numit director al Intreprinderii de Piese pentru Tractoare (IPT), azi ICO Întorsura Buzăului.

– Care sunt amintirile legate de perioada în care ați lucrat la Primărie?

– Atunci s-au realizat cele mai mari investiții, menite să transforme comuna Întorsura Buzăului în orașul Întorsura Buzăului, localitatea fiind declarată oraș odată cu reorganizarea teritorială de la finele anilor ‘60. Așa s-au realizat modernizarea DN10 - strada Mihai Viteazul, care străbate localitatea, alimentarea cu apă a orașului, fabrica de mobilă care a dat de lucru multor oameni. Ca vicepreședinte, răspundeam de toate aceste investiții, iar odată cu numirea la IPT – o intreprindere care de fapt nu exista încă, am devenit unul dintre puținii directori din țară care au reușit să ia o intreprindere de la trasarea construcției, să o termine, să o pună în funcțiune, să facă angajări și să o aducă în stadiul funcțional. Până în anii ‘90, IPT avea 1300 de angajați.

– Se spune că ați fost destul de exigent în această perioadă...

– Nu știu dacă am fost mai exigent, dar adevărul este că peste tot era o debandadă iar eu am știut mereu că nimic nu se poate realiza fără disciplină. Nu am fost mai exigent decât au fost părinții noștri cu noi, decât au fost șefii mei cu mine. Într-o activitate industrială e nevoie de disciplină în toate compartimentele; pe vremea aceea, de exemplu, se mai întâmplau tot felul de nereguli – se mai sustrăgeau piese, se mai lipsea nemotivat, iar față de răspunderea pe care o aveam nu puteam permite ca aceste evenimente să continue, așa că, precum Ștefan Cel Mare cu Ionuț Jder, îi certam și-i iertam. Nu am apelat la pedepse, trimis la închisoare și altele.

– Ce s-a întâmplat în anii ‘90, după Revoluție?

– Atunci am plecat ca profesor la liceu, cu definitivat dat, după ce mi-am dat demisia de la IPT; intreprinderea avea 1.300 de angajați, cum am spus, și producea cam un milion de lei pe zi – aproximativ 50.000 de euro în banii actuali. A urmat o perioadă în care nu ne mai înțelegeam, noi directorii am fost abandonați de către proprietar – adică Statul Român, iar eu văzând că nu-mi pot continua activitatea, căci se pierdeau bani zilnic ca urmare a debandadei, mi-am dat demisia. După opt ani, în care s-au perindat patru echipe de conducere, adică în 1998, intreprinderea era în faliment nedeclarat – avea datorii de 60 de miliarde de lei în acea perioadă, având o valoare de 12, 7 miliarde, adică datorii de cinci ori cât valoarea fabricii. Am revenit la conducerea IPT, am reeșalonat datoriile, iar în 2007 aproape că terminasem cu lichidarea lor. Din păcate, atunci s-a desființat Tractorul Brașov – principalul nostru beneficiar și fără de care nu puteam exista decât prin schimbarea profilului de producție. În această situație, am găsit un investitor în ICCO Brașov, o unitate care mergea foarte bine și care a transformat profilul de fabricație în elemente pentru construcție industrială, asigurându-ne cele necesare existenței și modernizând fabrica. A mers bine doi-trei ani, eu am plecat în 2008, după care a venit criza și a fost afectată fabrica; acum însă își revine fabrica, încet-încet.

– Ce ați făcut după ce ați plecat de la conducerea fabricii?

– Am lucrat tot în mecanică, dar m-am ocupat și de zootehnie, am înființat o fermă modernă la Floroaia Mare, însă nu prea a mers, așa că am vândut-o. Dar în prezent îmi lucrez terenurile agricole, deci am ocupație și nu am timp să mă plictisesc.

– Când v-ați implicat în politică?

– Am fost în PSD din ‘94 și am ieșit de la ei pentru că după ce s-au pierdut alegerile din 2004 noi, social-democrații, am devenit carne de tun... Avusesem oferte de la alte partide dar nu am plecat decât acum, când a ajuns la guvernare, căci nu am vrut să plec când era rău, când se scufunda barca, cum s-ar zice. Eu le doresc celor din PSD să aibă succes, dar îmi văd de treaba mea.

– De ce Partidul Ecologist?

– Pentru că e un partid care duce o politică pentru întreaga societate și mai ales nu are componenta naționalistă – asta e ceva important, mai ales în județul nostru.

– De ce ați decis să candidați la Primăria Întorsura Buzăului?

– Pentru că exist, pentru că trebuie și nu pot suporta ceea ce văd. În 1979, când am plecat de la Primărie, orașul arăta altfel, mult mai bine.

– Ce vă nemulțumește, ce proiecte aveți?

– Multe mă nemulțumesc, pare că lucrurile s-au făcut fără cap și în defavoarea orașului; aspectul general al orașului mă face să-mi fie rușine că sunt din acest oraș! Avem o Casă de Cultură care a fost abandonată încă de la construcție, zace acolo de ani de zile. Casa de Cultură și Spitalul au fost două obiective pentru care întorsurenii au luptat și iată ce greu s-a mers înainte. Sunt surprins că această Casă de Cultură zace degeaba acolo, de atâția ani – aș face o paralelă, iată că Biserica s-a făcut, dar poate că acolo s-a pus foarte mult suflet; dacă se tencuia un metru părtrat pe zi la Casa de Cultură, era gata. Se poate face această locație, încet-încet, puțin câte puțin, sunt convins. Am vrut să mă implic și până acum, dar actualul primar nu acceptă alte păreri, chiar dacă sunt proaste, insistă pe ele pentru că sunt ale lui. Primarul se laudă cu investiții și pe de altă parte se plânge că a fost obstrucționat de consilierii opoziției. Activitatea de investiții nu începe și nu se termină cu vreunul dintre noi, investițiile se fac în favoarea oamenilor, nu așa, de dragul de a le avea.

– La ce vă referiți aici, mai exact?

– Iată, s-au făcut blocurile ANL, foarte bine, dar Primăria nu e capabilă să facă lucrările care-i revin pentru a fi date în folosință – s-a ales greșit amplasamentul, la mare distanță de utilități și implică cheltuieli mari. Dacă există familii cu copii care așteaptă aceste apartamente, e o treabă foarte bună; dar dacă se dau apartamentele iar cei care le primesc le încuie și pleacă în Italia la muncă...? Ideea e că aceste treburi trebuiesc gândite, investițiile trebuie coroborate cu realitatea socială, în acest caz cu piața locurilor de muncă. Prin urmare, trebuie bătută moneda pe atragerea investitorilor, pe crearea locurilor de muncă – prin ajutarea agenților economici cu facilități fiscale de la Primărie. Chiar administrația locală ar putea înființa o unitate în care să producă tot ce are nevoie, așa ar avea costuri mai mici și ar crea și locuri de muncă. Toți primarii se plâng că n-au bani, dar niciunul nu se preocupă să facă bani prin dezvoltarea unor activități care să producă, să nu meargă să cumpere de la alții. Investițiile contestate la nivel național – bordurile, sălile de sport – au apărut și la Întorsura, chiar dacă primarul se plânge că era în opoziție... deci despre ce mai vorbim? Erau deja două săli de sport, s-a mai făcut una, în vreme ce drumurile sunt deplorabile – ca și când dacă am două pălării și pantofii rupți, îmi mai cumpăr o pălărie, cam așa vine. Eu nu spun că nu e bun sportul, dar poate că o a treia sală de sport nu era chiar atât de necesară când aveam deja două; iar faptul că s-au folosit bani europeni nu e o scuză, că se putea face altceva cu banii aceia. S-a făcut un parc, dar arată ca un țarc, nicidecum ca un obiectiv al unui oraș. O altă greșeală a administrației: incendiul de la grădiniță – nu se poate să ai un șantier în construcție și să nu asiguri o pază, ca administrație locală! Salubritatea orașului e în faliment, chiar dacă a fost predată la cheie, iar orașul e plin de mizerie! Eu știu ce este de făcut, nu doar critic greșelile altora. Am condus unități economice ani de zile, știu ce trebuie făcut, cunosc atitudinea necesară și am poftă de muncă, pentru a vedea că lucrurile se mișcă!

– Ce îi transmiteți actualului primar?

– Atât îi transmit: că eu joc acasă, iar el în deplasare! Nu e posibil ca rigola din centrul localității să nu fie curățată, să stea colmatată și înierbată, iar deasupra acesteia să troneze afișele cu portretul primarului Leca Băncilă și ale consilierilor săi, cu sloganul “Continuăm împreună!”. Ce continuăm...? Nu se poate face totul doar așa, sunt sumedenie de lucruri care sar în ochii oamenilor și deranjează.

– Ce mesaj aveți pentru întorsurenii care vor ieși la vot pe 10 iunie?

– Oamenii trebuie să știe că în această campanie vor fi asaltați de promisiuni, dar nu trebuie să dea crezare acestora, căci soluțiile nu sunt în interesul comunității ci doar în al celor care promit! Eu însă am experiență și am demonstrat până acum ce pot realiza. Primul pas spre schimbarea orașului este că mi-am depus candidatura, întorsurenii trebuie să facă restul, pentru ca apoi, împreună, să schimbăm ceva aici și să fim mândri de orașul nostru!

(monicavajna.wordpress.com)