LIFESTYLE 25 februarie 2019

Zece echipe din ţară şi din străinătate la Transylvanian BBQ Festival, care se va desfăşura la Olteni

de Agerpres | 700 vizualizări

Zece echipe din ţară şi din străinătate s-au înscris la Transylvanian BBQ Festival, eveniment inclus în calendarul oficial al concursurilor Kansas City Barbeque Society (KCBS), care se va desfăşura în luna mai la castelul Miko din localitatea covăsneană Olteni.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul evenimentului, până acum şi-au anunţat participarea două echipe din România, trei din Olanda, trei din Ungaria şi câte una din Bulgaria şi Germania, care, conform regulilor KCBS, vor concura la categoriile barbeque din carne de pui, coaste de porc, pulled pork, piept de vită şi mystery box.

Câştigătorul concursului se va califica la Campionatul Mondial Jack Daniel's, care se va desfăşura în Statele Unite ale Americii.

„Tratamentul termic lent, de lungă durată, cu o cantitate semnificativă de fum în afumătoare sau smokere, conferă cărnii o textură şi o aromă specială. Predecesorul acestui proces este cunoscut de secole: s-a săpat o gaură în pământ în care s-a ars o cantitate mare de lemn, iar pe cărbune s-au aşezat pietre pentru a găti carnea, care s-a pus peste aceste pietre. În Statele Unite ale Americii, barbeque nu înseamnă doar o metodă de gătit, ci înseamnă şi o adunare a prietenilor şi a familiei pentru a sărbători sau a comemora ceva (de exemplu Ziua Independenţei, Ziua Tatălui, Ziua Mamei). Nu e de mirare că această formă de gătit cucereşte treptat întreaga Europă, căci gătitul în aer liber înseamnă de obicei distracţie, bucurie şi bună dispoziţie”, menţionează organizatorii.

Festivalul va avea loc în perioada 17-19 mai în curtea castelului Miko din satul Olteni, comuna Bodoc, construit la începutul secolului al XIX-lea.

Castelul a fost achiziţionat în urmă cu mai mulţi ani de către Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Bodoc, cu intenţia de a-l reabilita şi introduce în circuitul turistic, aici urmând să fie amenajate, printre altele, un muzeu ecvestru, spaţii de cazare, precum şi o crescătorie de cai.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert, a declarat, pentru AGERPRES, că organizarea festivalului sub egida Kansas City Barbeque Society (KCBS) va conferi atât notorietate, cât şi un nivel înalt acestui eveniment.

Primul festival barbeque din România a avut loc în vara anului trecut la Sfântu Gheorghe, iar la acesta au participat şapte echipe din România şi Ungaria, care s-au întrecut în a prepara cel mai bun barbeque din carne de pui, coaste şi spată de porc, piept de vită, precum şi din carne de mistreţ şi urs.

Autorităţile covăsnene organizează anual numeroase evenimente gastronomice având ca scop promovarea zonei şi atragerea turiştilor, printre cele mai populare numărându-se Parada cârnaţilor, Festivalul florilor comestibile, Festivalul pomana porcului, Festivalul tocăniţelor la ceaun, Festivalul vânătoresc, Festivalul cartofilor şi Festivalul kurtoskolacs şi al deliciilor dulci. 

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.