Țigara electronică poate fi de 15 ori mai cancerigenă decât tutunul
„Am constatat că se poate forma formaldehidă în procesul de vaporizare al țigărilor electronice”, scriu cercetătorii de la Universitatea de stat din Portland (Oregon, nord-vestul Statelor Unite) într-un text publicat în cea mai recentă ediție a New England Journal of Medicine (NEJM).
Ei au recurs la un dispozitiv de „inhalat” vaporii țigărilor electronice, cu voltaj mai mic și apoi mai mare, pentru a vedea cum se formează formaldehida, cunoscut element cancerigen, pornind de la lichidul alcătuit din nicotină, agenți chimici de aromatizare, propilen glicol și glicerină.
Cercetătorii au observat că nu se formează formaldehidă când aparatul, funcționând la voltaj mic (3,3 volți), încălzește normal lichidul din rezervorul țigărilor electronice (care dispun de o rezistență alimentată cu o baterie). Însă, atunci când lichidul a fost supraîncălzit (cu 5 volți), cantitatea de formaldehidă formată a fost mult mai ridicată decât cea obținută prin arderea țigărilor convenționale.
Astfel, un fumător de țigări electronice care inhalează zilnic echivalentul a 3 mililitri din acest lichid vaporizat încălzit la maxim absoarbe circa 14 miligrame de formaldehidă. Prin comparație, o persoană care fumează un pachet de țigări pe zi absoarbe în jur de 3 miligrame din acest element cancerigen.
Pe termen lung, inhalarea a 14 miligrame pe zi din această substanță nocivă ar putea duce la creșterea de 5-15 ori a riscului de cancer, potrivit studiului.