LIFESTYLE 5 iunie 2018

Schimbarea planului de amplasament al scenei la OCV15

de Covasna Media | 1370 vizualizări

Organizatorii concertului  OCV15 cu Goran Bregovic, Carla’s Dreams și For4 Dance anunță schimbarea amplasamentului scenei și a zonelor de acces pentru spectatori. Modificarea vine în urma solicitărilor crescute de bilete pe gazon și în urma unor cerințe speciale venite din partea clubului de fotbal SEPSI OSK.

„Motivele care ne-au condus către această decizie sunt mai multe, dar țin în primul rând de o serie de solicitări venite din partea reprezentanților clubului de fotbal SEPSI OSK, parteneri ai acestui eveniment, precum și de creșterea solicitărilor pentru locuri pe gazon. Lărgind zona dedicată spectatorilor în picioare, distanța dintre tribună și scenă ar fi crescut foarte mult”, spune reprezentantul echipei de organizare a evenimentului, Daniel Santa.

Gazonul terenului de fotbal, protejat în urma noului aranjament.

„La momentul contractării terenului pentru desfășurarea spectacolului, era în discuție decopertarea gazonului imediat după eveniment, pentru o serie de lucrări pentru montarea sistemului de încălzire a gazonului. Cum aceste lucrări nu vor mai avea loc, am cerut organizatorilor să ia măsuri pentru protejarea gazonului, în sensul în care deși spectatorii vor avea acces pe o parte din teren, scena și alte structuri grele să nu fie amplasate pe gazon pentru a evita deteriorarea acestuia. Organizatorii au dat dovadă de înțelegere și au venit cu o nouă propunere, cu care am fost de acord, reușind în acest fel să găsim o soluție care convine ambelor părți”, declară reprezentantul SEPSI OSK, Csinta Samu.

Vizibilitate mai bună pentru spectatorii din tribună, mai mult spațiu pentru cei de pe gazon

„Am luat în calcul toate variantele, am dorit să ținem cont de cerințele celor de la echipa de fotbal, dar în același timp să ne asigurăm că avem condiții cât mai bune pentru toți spectatorii. În contextul noului plan, am decis să permitem accesul în două zone de tribună, una dinspre strada Vânătorilor și una dinspre strada Stadionului. În felul acesta toți spectatorii care au achiziționat bilete pe scaun se vor putea bucura de locuri situate la o distanță mai mică de scenă și vor avea vizibilitate bună. Totodată, în modul acesta crește spațiul alocat celor care au cumpărat bilete pe gazon, în categoria de acces general sau „Diamond Ring”, pentru că aici au fost cele mai mari solicitări de bilete. Toată lumea are de câștigat”, completează Daniel Santa.

Fără pantofi cu toc pe gazon și fumat permis doar în locuri special amenajate

Toți spectatorii care au achiziționat bilete în tribună, vor putea avea acces pe gazon, dacă vor dori să danseze și să se distreze alături de artiștii lor preferați. Există însă câteva reguli pe care toată lumea va trebui să le respecte. Pe gazonul și pista stadionului nu se va permite accesul cu pantofi cu toc. Totodată, fumatul pe stadion va fi interzis, el fiind permis doar în locurile special amenajate din afara gazonului. Organizatorii au pregătit pentru toți spectatorii zone de food & drink, toalete mobile și un bar dedicat specializat pentru spectatorii din zona Diamond Ring.

Peste 3000 de bilete vândute

La această oră sunt peste 3000 de participanți confirmați la eveniment, categoriile care s-au bucurat de cel mai mare succes fiind Diamond Ring și Categoria C – bilete în picioare. Biletele sunt disponibile în continuare pe site-urile entertix.ro și myticket.ro, la redacția Observatorului de Covasna din Str. Gabor Aron bl.2 Sc. G și la Biroul de Organizare Evenimente al municipiului Sfântu Gheorghe din Piața Libertății nr. 1.

Totodată, în ziua concertului, vor fi disponibile la vânzare bilete pe gazon, la punctul de acces din strada Stadionului.

 

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.