LIFESTYLE 12 mai 2016

Problemele financiare, cauză reală a unor dureri fizice

de Agerpres | 727 vizualizări

Nesiguranța economică și financiară se poate traduce prin reale dureri fizice. Legătura poate părea surprinzătoare, însă a fost verificată prin analiza unei serii de studii ale căror rezultate cu fost coroborate de o echipă de cercetători americani de la Universitatea Virginia, relatează passionsante.be.

Zeci de mii de persoane au participat în total la studiile realizate fie prin chestionare, fie în laborator, fie prin consultarea unor baze de date oficiale. Au fost puse în evidență două lucruri.

În primul rând, nesiguranța economică constituie un factor de risc pentru dureri fizice și reduce pragul de toleranță a durerii. În al doilea rând, persoanele aflate într-o situație financiară dificilă consumă mult mai multe medicamente împotriva durerilor.

Această legătură este observată în caz de nesiguranță financiară personală (îndeosebi șomaj) și într-un context mai general de insecuritate economică (de exemplu țară în criză), fie actuală, fie previzibilă. Efectele constau în stres și anxietate, consecințele nefaste întărind sentimentul de pierdere a controlului. Aceste efecte psihologice se traduc prin manifestări fizice, respectiv dureri.

Autorii susțin că lucrările lor arată că este vorba de o asociere „solidă”. „Nesiguranța economică facă rău la modul propriu”, afirmă ei. O pistă de cercetare pentru atenuarea acestor efecte ar putea fi tehnicile de gestionare a stresului.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.