Obezitatea se află în creier, potrivit experților
Între 40 și 70 la sută din cazurile de obezitate au o componentă genetică și, deși a fost legată tradițional de partea de mijloc a corpului, o mare cantitate din genele acestei boli sunt legate de creier, care ne face să simțim mai multă sau mai puțină foame, sau să renunțăm la mâncare, relatează EFE.
„Obezitatea este în creier”, a subliniat dr. Ruth Loos, directoarea Programului privind metabolismul și genetica obezității al Institutului de Medicină Personalizată Charles R. Bronfman din New York, în cadrul Simpozionului Internațional desfășurat la Madrid. Potrivit ei, un studiu actual se axează pe descoperirea de noi gene pentru a înțelege mai bine biologia obezității, care este „cea care ne face să devenim obezi”.
În opinia sa, potrivit informațiilor actuale nu este posibil să se anticipeze în mod precis cine va suferi sau nu de obezitate. De fapt, se poate prezice între 5 și 20 la sută din genetica asupra obezității, a spus experta. Potrivit dr. José María Ordovás, director al laboratorului de Nutriție și Geomatică de la Universitatea Tufts (SUA), obezitatea nu este o problemă care răspunde unei gene unice — de fapt se cunosc circa 200 de gene asociate acestei patologii.
Dr. Ordovás a explicat că există un mediu „obeso-genic” în care trăim și la care suntem expuși (când mâncăm, când dormim mai puțin decât normal, când suntem supuși stresului...) iar cunoașterea acestui mediu este un fel de „călcâi al lui Ahile”, care împiedică oarecum progresul cercetărilor.
Expertul în nutriție a subliniat că „dialogul care există între gene și mediul înconjurător se modelează prin epigenetică”, cum este cazul bebelușilor expuși riscului de a deveni obezi prin alimentația în exces a mamelor în timpul sarcinii. Ordovás s-a referit și relația care există între obezitate și nivelul socio-economic și cel al educației, astfel încât persoane cu o mare prezență a genei FTO (legată frecvent de această patologie) nu ajung obeze datorită deprinderilor de viață sănătoase.
La rândul său, dr Antonio Vidal-Puch, de la Universitatea din Cambridge, a precizat că problema obezității nu este excesul de grăsime pe care îl are o persoană, ci cantitatea acesteia prezentă în unele organe ca ficat, mușchi sau creier, care ajung să nu mai funcționeze, patologie cunoscută drept „sindromul metabolic”.