LIFESTYLE 15 aprilie 2015

Mituri despre sâni

de Covasna Media | 6128 vizualizări

Sânii aprind imaginaţia bărbaţilor şi sunt de multe ori partea corpului cu care femeile se mândresc cel mai mult. Şi, asemeni oricărui lucru care suscită interesul atâtor oameni, şi în acest caz a apărut o serie de mituri despre sâni trecute în revistă de adevarul.ro.

Dacă te îngraşi, ţi se măresc sânii

Pentru că sânii au în componenţă ţesut adipos, multă lume consideră că dacă se îngraşă, şi sânii se vor mări. Deşi e adevărat că multe persoane care câştigă în greutate prezintă şi o mărire a dimensiunii sânilor, aceasta nu este o regulă general valabilă. Grăsimea se distribuie în mod diferit la fiecare persoană în parte, astfel că unele femei pot remarca o creştere a sânilor, în timp ce altele pot creşte în talie. Aşa că nu încercaţi să vă îngrăşaţi doar ca să aveţi sâni mai mari.

Purtarea sutienului în timpul somnului îţi menţine sânii fermi

Există acest mit despre cum purtarea sutienului în timpul somnului îţi va menţine sânii fermi şi obraznici. Nu doar că acest lucru este inconfortabil, dar nici nu funcţionează. Ba din contră, este indicat să le acorzi un moment de „linişte” măcar la finalul zilei. În plus, nimeni nu a ajuns încă la o concluzie cu privire la ce ar trebui să faci ca sa îţi menţii sânii tari, dar purtarea sutienului este un lucru de evitat.

Sânii încetează să se dezvolte în adolescenţă

Multe fete presupun că sânii lor încetează să mai crească după ce corpul lor se confruntă cu prima menstruaţie sau la finalul pubertăţii. Aceste supoziţii sunt total nefondate, sânii putând să crească chiar şi după vârsta de 20 de ani.

Sutienele favorizează apariţia cancerului la sâni

Din varii motive, circulă pe internet acest mit despre sâni conform căruia purtarea sutienului ar sta la baza apariţiei cancerului la sâni. Din fericire studiile făcute de oamenii de ştiinţă au dovedit că acest lucru este complet fals, aşa că iubitoarele acestui accesoriu pot să-l poarte fără probleme.

Dormitul pe o parte îţi face sânii inegali

Un alt mit popular care circulă pe internet spune că dacă obişnuieşti să dormi pe o parte, un sân va creşte cu mult mai mult decât celălalt. Să fim serioşi, această supoziţie nu are nici o bază ştiinţifică.

Bărbaţilor le plac doar sânii mari

Din cauza filmelor de la Hollywood şi a standardelor de frumuseţe impuse atât de revistele pentru bărbaţi cât şi de cele pentru femei, există această convingere că bărbaţilor le plac exclusiv sânii mari. Deşi există, într-adevăr, un segment al reprezentanţilor sexului tare care preferă doamnele cu decolteu generos, este doar o chestie de gust. Bărbaţilor le plac sânii în general şi punct. Mici sau mari, nu mai contează.

Anumite exerciţii fizice măresc sânii

Sportul este minunat ca să te menţii sănătoasă, dar nu mai e atât de bun dacă îl practici ca să-ţi măreşti sânii. Contrar lucrurilor pe care probabil le-ai auzit sau citit, exerciţiile fizice nu te vor ajuta să îţi măreşti sânii. Într-adevăr, îţi vor întări pectoralii făcând sânii mai fermi, dar cum nu există muşchi în sâni, aceştia nu se vor mări.

Dacă nu porţi sutien, ţi se lasă sânii

Industria vestimentară a lansat zvonul conform căruia dacă nu porţi sutien sânii tăi se vor lăsa tocmai ca să te convingă să cumperi sutiene. Deşi e drept că sutienul potrivit îţi va face sânii să pară mai fermi, aceasta e doar o iluzie şi, după cum am precizat mai sus, sutienul nu îţi face sub nici o formă sânii mai fermi. Ba din contră, pentru a-i menţine tari, e indicat să apelezi cât se poate de puţin la sutien.

Bustierele ajută sânii să se dezvolte

O variaţie a mitului demontat anterior, este zvonul că bustierele destinate activităţilor de la sală au efecte pozitive asupra dezvoltării sânilor. Din păcate, bustierele au un singur scop: să-ţi susţină sânii într-un mod conforta­bil în timpul exerciţiilor fizi­ce. În rest, tot ce ţi se spune despre efectele bustierelor asupra sânilor este complet fals.

Dacă vrei să îţi măreşti sânii, trebuie să îi masezi

Peste tot pe internet găseşti sfaturi pentru mărirea sânilor conform cărora dacă vrei să stimulezi creşterea lor, nu trebuie decât să îi masezi. Poţi face acest lucru la nesfârşit, dar sânii tăi nu vor creşte pentru că le aplici acest tratament.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.