LIFESTYLE 14 aprilie 2015

Mituri demontate: De ce ne cade părul?

de Covasna Media | 137 vizualizări

Înainte de a descoperi posibilele explicaţii ale unei probleme cu care se confruntă foarte multă lume, este important să fie demontate miturile: şamponarea, periatul şi uscatul părului cu prosopul nu duce la căderea acestuia.

„Oamenii asociază aceste lucruri cu pierderea părului deoarce văd momentul când le cade de pe cap. Dar nu asta este cauza”, a explicat Dr Melissa Piliang, dermatolog la Cleveland Clinic. Piliang spune că persoanele care se spala mai rar pe cap pot înrăutăţi situaţia.

„Asta poate duce la apariţia mătreţii şi la inflamaţia scalpului, care poate provoca o pierdere mai intensă a părului”, a precizat medicul.

Pălăriile şi părul prins în coada sunt şi ele blamate mai mult decât este cazul.

„Dacă părul este prins strâns în coadă, acesta trage uşor de ochi şi deteriorează părul, care după o perioadă se va rupe. Dar, în general, dacă purtaţi o pălărie sau vă prindeţi părul nu afectaţi frecvenţa sau intensitatea cu care cade părul”, a adăugat Piliang.

Bărbaţii şi femeile îşi pierd părul din motive diferite şi interdependente, de la factori genetici la o dietă proastă, spune Dr. Adam Friedman, director de cercetare dermatologică la Montefiore-Albert Einstein College of Medicine din New York.

„Foarte rar se întâmplă ca părul să cadă dintr-un singur motiv”, zice acesta.

Bărbaţii care au un păr sănătos pierd aproximativ 60-80 foliculi de păr pe zi, în timp ce femeile pierd aproximativ 100.

Atunci când vine vorba de chelie (la femei sau la bărbaţi) modul în care această apare este, de multe ori, similar: anumite fire de păr cresc din ce în ce mai scurte şi la un moment dat nu mai cresc deloc.

În general, în aceste cazuri e vorba de rezultatul unei sensibili­tăţi genetice la hormonii din piele.

„La bărbaţi observăm chelia în partea din faţă şi pe părţile laterale ale scalpului. La femei pierderea părului devine evidentă în zona din centru”, spune Friedman.

Dieta săracă este un alt factor care poate duce la apariţia cheliei. Friedman precizează că nivelurile scăzute de fier, vitamina D, vitami­na B şi zinc au fost asociate cu căderea părului.

Orice eveniment care stresează foarte mult organismul - naşterea, o operaţie sau slăbitul drastic într-o perioadă scurtă de timp - poate duce la căderea părului, fenomen care începe la câteva luni după.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.