Metode simple pentru a înlătura stresul înainte de examene
Pentru copii, orice formă de vizualizare pozitivă ia forma unui amuzament pe care îl adoptă foarte repede și pe care îl adaptează mai târziu altor situații din viața lor de zi cu zi. La vârsta adolescenței, acest mic joc cere ceva mai mult antrenament, relatează site-ul huffingtonpost.fr. Acesta îi invită pe cei care au în față bacalaureatul sau alt examen să-și regăsească sufletul de copil și să se „amuze” relaxându-se cu ajutorul câtorva exerciții pentru a se simți încrezători în ziua Z.
Cheia de contact: respirația
Majoritatea oamenilor recurg la respirația toracică, ceea ce provoacă tensiuni. Or, cel mai bun mijloc de a regăsi liniștea emoțională este acela de a se reconecta la respirația abdominală. Luați exemplul bebelușilor care dorm și observați cum se ridică abdomenul lor la fiecare inspirație. Cu toții am respirat astfel. Apoi, am uitat...
Ca și cheia de contact care îi permite motorului să demareze, respirația abdominală va conduce către o destindere fără efort, ca efect al antrenării.
Pentru mai multă eficiență, puteți adăuga o vizualizare, închipuindu-vă o culoare ceva mai închisă când tot dioxidul de carbon este expulzat prin expirare și o frumoasă lumină la inspirarea oxigenului.
Ritualul liniștitor
După cum se știe, persoanele care au de gestionat o cantitate însemnată de adrenalină (campionii, actorii...) au un gest numai al lor care le permite să se destindă. Oricine poate adopta un ritual care să fie gestul său antistres (încrucișarea degetelor, strângerea pumnului...). Pentru a găsi gestul potrivit, este preferabil să vă focalizați mai întâi pe respirație, ca în exercițiul precedent. Odată destins, faceți prima mișcare care vă vine în minte. Repetând exercițiul de mai multe ori, senzația de destindere va fi asociată cu acest gest. Vă va fi de ajuns să-l repetați în fața foii albe pentru a simți ușurarea. În aceeași ordine de idei, un obiect poate fi asociat gestului. De exemplu, o piatră pe care o veți pune în buzunar și pe care o veți atinge de fiecare dată când veți simți nevoia de a vă liniști.
Transformați „bulgărele” de stres
Puțin stres este necesar pentru a stimula energia și concentrarea. Când stresul este însă prea mare, este util să învățați să-l stăpâniți pentru a nu vă deranja în timpul examenului. Iată o vizualizare simplă care vă va permite să simțiți impactul gândirii asupra corpului. După ce ați efectuat zece respirații abdominale, încercați să percepeți unde este situat „bulgărele” de stres (în abdomen, de exemplu) și distingeți-i culoarea, forma, consistența. Imaginați-vă apoi că îl micșorați sau îl metamorfozați într-o minge de spumă ușoară și colorată ori într-un un balon de săpun, o bulă de șampanie... Această transformare este liniștitoare.
Adoptați o atitudine pozitivă
În încheiere, iată un exercițiu bine cunoscut de atleții care se pregătesc să câștige o cursă sau un meci: adoptarea unei atitudini pozitive! Gândiți-vă la toate succesele avute (chiar și la cele mai mici) și revedeți-le. Aceste imagini sunt asociate atunci în mod inconștient cu plăcerea de a face ceva bine și de a reuși. Retrăindu-le, eliberați un hormon numit endorfină care are particularitatea de a favoriza starea de bine. Este momentul de a face plinul pentru a pune toate șansele de partea dumneavoastră și de a vă imagina apoi aceeași energie în sala de examen: liniștea interioară și concentrarea își vor da mâna.