LIFESTYLE 11 ianuarie 2019

Horoscopul anului 2019

de Covasna Media | 1275 vizualizări

Horoscop anual Berbec

2019 este un an important pentru cariera Berbecului, deoarece atât Saturn (pe toată durata anului), cât și Jupiter (începând cu data de 3 decembrie) tranzitează casa a zecea, casă a profesiei și a imaginii publice.

Pentru Berbec, construirea unei cariere de succes devine o preocupare de cea mai mare importanță. Pentru a reuși acest lucru, dobândirea unor deprinderi practice necesare la serviciu este mai importantă decât diplome sau denumiri prestigioase ale unui job. Berbecii trebuie să devină capabili, tot mai mult, să facă, să acționeze concret, în loc de a vorbi despre ce au de gând. Iar asta e bine pentru ei deoarece, în general, sunt oameni de acțiune.

Pe plan relațional, este important că guvernatorul zodiei, Marte, nu retrogradează deloc, în 2019, spre deosebire de anii anteriori. Prin urmare, bărbații și femeile Berbec pot să se comporte cu naturalețe, iar inițiativele și propunerile lor nu se vor lovi de piedici importante, în relații. Își vor manifesta din plin, așadar, calitățile specifice zodiei, în primul rând faptul că sunt pasionali, că urăsc lenevia și non-acțiunea și că sunt mereu gata pentru o aventură, pentru ceva sălbatic, care să ia prin surprindere partenerul și să dinamizeze relația.

 

Horoscop anual Taur

De pe 1 ianuarie și până pe 2 decembrie 2019, Jupiter tranzitează casa a 8-a a Taurului, aducând, în primul rând, câștiguri financiare importante provenite de la alte persoane: bani sau diferite alte resurse venite de la familie, de la partener sau din diferite colaborări, fie cu persoane, fie cu instituții financiare. Taurii pot primi unele cadouri scumpe, pot să moștenească unele proprietăți valoroase, pot profita de pe urma creșterii veniturilor partenerului de viață.

Perioada este, de asemenea, excelentă pentru a deveni un om de afaceri plin de succes, indiferent de nivelul sau de tipul afacerii: un simplu PFA, o afacere de familie, un SRL sau o societate pe acțiuni. Influențe astrale care ajută să vă îmbogățiți cunoștințele necesare, să dezvoltați o relație cu adevărați profesioniști din domeniu, să găsiți cei mai buni parteneri de afaceri, să inovați. Aceste măsuri vor pune bazele unei dezvoltări semnificative.

Pe plan relațional, același Jupiter, aflat în casa intimității, îi invită pe Tauri să acorde mai multă atenție vieții intime. E nevoie de mai multe momente petrecute singuri cu partenerul de viață și de acceptarea unor inițiative ale acestuia, care vor avea darul de a colora viața amoroasă.

 

Horoscop anual Gemeni

Pe plan financiar, 2019 este un an destul de dificil pentru Gemeni, din cauza tranzitului planetei Saturn prin casa a 8-a. În loc de bani, acest tranzit le oferă mai degrabă lecții de viață, de care vor putea profita abia pe viitor.

Anul trecut, la începutul acestui tranzit, influențele lui Saturn nu au fost bine primite de către Gemeni, cărora nu le-a picat deloc bine această întâlnire cu o planetă a lecțiilor dure, asociate cu limitări și restricții. Acum, după mai mult de 12 luni de tranzit saturnian, Gemenii au învățat deja, într-o măsură mult mai mare, cum să își pună finanțele în ordine. De exemplu, diversificarea surselor de venit constituie o idee foarte bună. Apoi, odată ce au câștigat destui bani, trebuie să își amintească un alt mare adevăr: nimeni nu a devenit bogat cheltuind tot ce a câștigat. Economisirea și investițiile sunt alte lecții pe care Gemenii vor trebui să și le însușească, înainte de încheierea acestui îndelungat tranzit astral.

În schimb, pe plan relațional, 2019 se anunță un an foarte bun. Gemenii singuri au mari șanse să își găsească un partener potrivit, cu care să înceapă o relație, în timp ce acei Gemeni deja cuplați vor face pași importanți în relația respectivă: se vor muta împreună, vor lua decizia de a se căsători sau de a avea un copil.

 

Horoscop anual Rac

În cea mai mare parte a lui 2019, Jupiter în casa a 6-a îi ajută pe Raci să dea dovadă de mai mult profesionism și să aibă mai mult succes, la serviciu, comparativ cu anii trecuți. Acest tranzit planetar îi face pe Raci angajați mai buni și mai apreciați decât în anii anteriori. Tranzitul le sporește abilitatea de concentrare și atenția la detalii. Așadar, vești bune în special pentru acei Raci care au slujbe ce necesită atenție la detalii, precum contabili, designeri, decoratori sau cercetători.

Jupiter în casa a 6-a influențează pozitiv și etica profesională. Angajații Rac devin mai serioși, respectă programul și fișa postului, își înțeleg sarcinile în cadrul unei echipe și colaborează bine cu ceilalți membri ai acesteia. Astfel, rezultatele muncii lor sunt de cea mai bună calitate.

În schimb, pe plan relațional, anul este ceva mai dificil, mai ales în primele sale 11 luni. Bărbații și femeile născuți sub semnul Racului întâmpină tot felul de piedici, partenerii nu se ridică la înălțimea așteptărilor, proiectele comune cunosc diferite amânări. Totul se schimbă în bine abia începând cu data de 2 decembrie 2019, când beneficul Jupiter intră în casa relațiilor.

 

Horoscop anual Leu

2019 este un an excelent pentru nativii Leu, în ceea ce privește iubirea. Sunt mari șanse să se îndrăgostească sau, dacă sunt deja cuplați, să trăiască momente fericite alături de partenerul de viață, momente caracterizate de o intensitate de care puțini se pot bucura.

2019 este, însă, și al doilea an consecutiv cu Saturn tranzitând casa a șasea a Leului, casă a serviciului și a sarcinilor cotidiene. Anul trecut, Leii au întâmpinat dificultăți la locul de muncă și au avut nevoie de mai multe luni pentru a înțelege cum să le depășească. Acum, în al doilea an al acestui tranzit, Saturn îi pune din nou la încercare, însă Leii sunt deja mai bine pregătiți. Unii dintre ei vor primi un număr impresionant de sarcini la serviciu, mult peste ceea ce pot face. Alții își vor da seama că slujba pe care o au nu li se potrivește și nu le permite să dea tot ce au mai bun. Colegi nesuferiți sau șefi prea duri își pot face și ei apariția. Fiecare Leu va înfrunta o problemă specifică, nu tocmai ușor de rezolvat. Însă, în 2019, rezolvarea fiecărei probleme în parte le aduce, în cele din urmă, un sentiment de eliberare și îi ajută să progreseze, la serviciu. Iar cele mai bune rezultate vor fi obținute în decembrie, ultima lună a anului readucându-le optimismul și încrederea în forțele proprii.

 

Horoscop anual Fecioară

În 2019, e important ca nativii Fecioară să își amintească de faptul că merită să iubească și să fie iubiți, indiferent de semnalele contradictorii primite uneori de la diferitele evenimente și circumstanțe cu care se confruntă.

Pentru a fi iubiți, ei trebuie în primul rând să se accepte și să se manifeste așa cum sunt în realitate. „Fii tu însuți – spunea Oscar Wilde – ceilalți sunt deja luați“. Într-adevăr, cum credeți că e posibil să vă aprecieze cineva, dacă nu vă apropiați dumneavoastră înșivă? Marea lecție a acestui an ține de faptul că nu trebuie să vă schimbați, pentru a le face altora pe plac, ci că trebuie să le faceți mai mult loc în viața dumneavoastră celor care vă plac exact așa cum sunteți.

Pe plan financiar, anul nu aduce influențe și schimbări majore, deoarece niciuna dintre planetele grele nu vă influențează finanțele. De remarcat totuși faptul că, pe 6 martie, Uranus părăsește una din casele banilor, unde s-a aflat în ultimii 7 ani. Uranus cere o îmbunătățire a confortului personal și, de asemenea, le îndeamnă pe Fecioare să economisească mai mulți bani, să întocmească un buget și, în general, să aibă un comportament mai previzibil pe plan financiar.

 

Horoscop anual Balanță

Uranus pășește în casa a 8-a a Balanței, pe 6 martie, și o face pentru o perioadă mult îndelungată: până pe 7 iulie 2025. Cu revoluționarul și imprevizibilul Uranus aici, vor fi multe cheltuieli neașteptate și, de asemenea, se anunță mari fluctuații și în ceea ce privește veniturile, luni excelente fiind urmate de luni slabe, într-un ciclu greu de anticipat.

Sunt câteva lucruri pe care Balanțele le pot face, pentru a îmbunătăți situația. De la început, trebuie să știe foarte clar care sunt cheltuielile obligatorii ce trebuie făcute în fiecare lună, fie că e vorba de utilități sau de vreo rată la bancă. Apoi, trebuie înțeles că un fond de urgență e întotdeauna bine-venit. Fără bani puși de o parte pentru perioadele mai dificile, singura soluție rămâne o nedorită acumulare de datorii. Așadar, obișnuiți-vă să puneți deoparte, măcar câte puțin, de fiecare dată când câștigați o sumă mai importantă! Uranus va aduce, tot începând cu 6 martie 2019, și câte o surpriză plăcută, câte o sumă importantă de bani apărută practic din senin.

Pe plan amoros, ies în evidență mai ales lunile septembrie și octombrie, pe parcursul cărora Balanțele vor ști să își pună în valoare atuurile fizice, să fie tot mai atrăgătoare și să primească numeroase complimente.

 

Horoscop anual Scorpion

Cu Jupiter în tranzit prin casa banilor și a proprietăților între 1 ianuarie și 2 decembrie, anul se anunță unul bun pentru Scorpioni, din punct de vedere financiar. Jupiter este o planetă considerată benefică, deoarece este asociată cu principiile de creștere, expansiune, prosperitate și noroc. Și acum, planeta îi va ajuta pe Scorpioni să crească, să evolueze în domeniul pe care îl tranzitează. Astfel, această planetă aduce o perioadă productivă și profitabilă, pentru Scorpioni. Oportunitățile de a câștiga bani sunt numeroase și fiecare nativ al acestei zodii va avea de unde să aleagă. Una din cele mai simple căi este să obțină o creștere de salariu. Alți Scorpioni vor găsi un job mai bun, care le va aduce și mai multe beneficii financiare. Pentru alții, cea mai bună opțiune este un job part-time sau o afacere în care să se implice cu toată energia lor. Orice cale ar alege, au mari șanse să câștige mai mulți bani.

Pe plan amoros, cu Uranus intrând în casa relațiilor începând cu 6 martie, Scorpionii sunt tot mai atrași de tabuuri și de parteneri neconvenționali, chiar excentrici. Vor experimenta, pe plan amoros, lucruri de care în urmă cu nu prea mult timp mai degrabă se temeau.

Horoscop anual Săgetător

Saturn își continuă mersul prin casa a 2-a, anunțând că se mențin unele complicații financiare și că succesul pe acest plan poate fi obținut doar cu efort și seriozitate, nu întâmplător. Săgetătorii au învățat deja unele lecții și au schimbat unele aspecte ale comportamentului legat de bani. În 2019, e foarte important să învețe să gândească lucrurile pe termen lung, să creeze un buget, să facă planuri. Atunci când luați decizii financiare importante, nu vă gândiți doar la prezent și la ziua de mâine, ci și la anul următor sau – chiar mai bine – la deceniul următor!

Începând cu 2 decembrie, planeta Jupiter va crește productivitatea și profiturile, pentru aproape treisprezece luni. Oportunitățile de a câștiga mai mulți bani se ivesc din diferite direcții și nativii cu siguranță vor ști fie cum să obțină o creștere a salariului, fie cum să aibă mai multe vânzări. Oricum, sfârșitul lui 2019 și mare parte a anului viitor se anunță profitabile.

Pe plan amoros, lunile cele mai interesante sunt ianuarie, iunie și septembrie, când o cuadratură între Jupiter și Neptun îi face pe nativi să accepte că nu au întotdeauna dreptate, dar și că partenerul lor nu poate fi întotdeauna perfect. E nevoie de mai mult realism, de o coborâre cu picioarele pe pământ.

 

Horoscop anual Capricorn

Saturn este guvernatorul Capricornului, iar 2019 este al doilea an consecutiv în care planeta tranzitează casa întâi a Capricornilor, pe care îi ajută să devină mai realiști. Se simt mai maturi și își asumă tot mai multe responsabilități. Sunt prudenți și corecți în evaluările pe care le fac, planifică lucrurile cu grijă, astfel că sunt considerați mult mai realiști decât cei care iau decizii rapide, după primul impuls. Iată câteva proverbe care îi pot inspira:

• Un scop fără un plan nu e decât o dorință. (Antoine de Saint-Exupéry)

• Dă-mi șase ore să tai un copac și mi le voi petrece pe primele patru ascuțind toporul. (Abraham Lincoln)

• Cineva stă astăzi la umbră deoarece altcineva a plantat un copac, cu mult timp în urmă. (Warren Buffett).

Pe plan amoros, intrarea lui Uranus în casa iubirii, pe 6 martie, e binevenită pentru  de obicei prudentul și tradiționalistul Capricornul. Acesta iese din zona de confort, e mai deschis spre experiențe noi și va avea parte de relații mult mai pasionale decât cele cu care a fost obișnuit în trecut. Iar această schimbare nu va fi doar una trecătoare, ci efectele ei benefice se vor face simțite pe o perioadă de aproximativ șapte ani.

 

Horoscop anual Vărsător

În 2019, este foarte important ca Vărsătorul să își fixeze rădăcini puternice pe plan financiar și să dea dovadă de mai mult realism. Nativii trebuie să știe unde merg banii lor și, dacă e nevoie, de unde trebuie să taie sau unde trebuie să adauge. Principala idee e destul de simplă: să nu cheltuiască decât banii pe care îi au. Iată câteva citate interesante, despre planificarea financiară:

• „Cine nu își planifică viitorul va da peste probleme la ușa proprie“ (Confucius)

• „Un buget  spune banilor tăi unde să meargă, în loc să te întrebi unde s-au dus“ (Dave Ramsey)

• „Venit anual douăzeci de lire, cheltuieli anuale nouăsprezece și jumătate, rezultă fericire. Buget anual douăzeci de lire, cheltuieli anuale douăzeci de lire și jumătate, rezultă mizerie“ (Charles Dickens).

La sfârșitul anului, în decembrie, un trigon pe care Uranus, guvernatorul Vărsătorului, îl face cu beneficul Jupiter îi ajută pe cei născuți sub acest semn astral să devină mai încrezători în sine și, de asemenea, să aibă parte de diferite aventuri și experiențe amoroase interesante. Curajul lor crește exponențial, astfel încât Vărsătorii vor face cu mai mare ușurință declarații de dragoste sau diferite propuneri amoroase.

 

Horoscop anual Pești

Pe 8 noiembrie 2018, Jupiter  a intrat în casa astrologică a carierei și a statutului social și rămâne acolo până la sfârșitul anului 2019. Planeta aduce, astfel, vești bune pentru carieră. Ușile vi se deschid mai ușor, puteți obține o promovare, o diplomă și apar tot felul de oportunități. Veți fi tot mai mulțumit de propria slujbă și de potențialul acesteia și veți aborda cu entuziasm orice provocare.

Pentru alți Pești, trebuie înțeles faptul că, dacă stagnează pe plan profesional într-un anumit job, atunci ei pot să evolueze renunțând la jobul respectiv. Jupiter le va acorda susținerea necesară pentru a găsi ceva mai bun. Concentrați-vă pe propriile atuuri, gândiți-vă la ce sunteți bun, treceți aceste lucruri în CV și mergeți cu încredere la interviul de angajare!

Pe plan amoros, 2019 este un an în care cresc șansele ca Peștii să găsească o nouă dragoste sau să dezvolte o relație existentă. Cea mai bună perioadă este cea de la sfârșitul lui august și începutul lui septembrie, când se ivesc oportunități foarte interesante pe plan relațional, de care ar fi bine ca Peștii să știe cum să profite. În primul rând, renunțând la timiditatea ce le este caracteristică.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.