LIFESTYLE 21 septembrie 2023

Eveniment dedicat industriei textile şi modei sustenabile, la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1255 vizualizări

Un eveniment dedicat industriei textile şi modei sustenabile va avea loc săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe, în cadrul căruia va fi inaugurat şi Hubul de bioeconomie din România.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Profesională Transylvania Textile & Fashion, în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, în perioada 26-28 septembrie, îşi propune, printre altele, să promoveze inovaţiile, tehnologiile sustenabile, să identifice noi oportunităţi pentru dezvoltarea unei industrii textile durabile şi să sprijine antreprenorii din acest domeniu de activitate.

În cadrul acestuia vor avea loc o expoziţie de articole şi accesorii sustenabile, o prezentare de modă sustenabilă în cadrul căreia vor fi promovaţi designeri locali, precum şi o conferinţă care va include schimburi de bune practici în domeniul economiei circulare. Hubul de Bioeconomie, care va funcţiona în cadrul Incubatorului de Afaceri din Sfântu Gheorghe, va fi inaugurat marţi, 26 septembrie.

La eveniment au fost invitaţi numeroşi specialişti din domeniu, printre care şi consilierul de stat Borbély László, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Sursa foto: Transylvania Textile & Fashion/Facebook

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.