LIFESTYLE 12 februarie 2018

Deschiderea festivalului gastronomic „Pomana porcului“, marcată cu salve de tun

de Agerpres | 1041 vizualizări

Deschiderea ediţiei din acest an a festivalului gastronomic „Pomana porcului“ de la Băile Balvanyos, programat în perioada în 23-25 februarie, va fi marcată cu salve de tun.

Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural şi Ecologic (ANTREC), Daragus Attila, primar al comunei Turia, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că scopul festivalului este de a contribui la păstrarea şi promovarea tradiţiilor gastronomice, culturale şi folclorice specifice diverselor zone, iar la ediţia din acest an s-au înscris 18 echipe din ţară şi străinătate.

„Am fost nevoiţi să oprim înscrierile pentru că nu mai avem locuri de cazare. Din păcate, a trebuit să refuzăm echipe, dar ca să nu se supere le vom trimite invitaţii pentru anul viitor. Ca noutate, deschiderea ediţiei din acest an va fi marcată cu salve de tun. Am luat deja legătura cu o firmă care ne va aduce şi tunul şi un armurier (...) Fiind anul Centenarului, printre invitaţii de onoare se va număra şi o echipă din Alba Iulia“, a precizat Daragus Attila.

Potrivit acestuia, scopul festivalului, iniţiat în urmă cu 13 ani, este şi de a promova zona şi de a atrage cât mai mulţi turişti în judeţul Covasna.

„Acest eveniment gastronomic a crescut de la un an la altul şi atrage sute de oameni (...) Vă daţi seama, una dintre echipe a rezervat 15 camere, vine cu 30 de oameni, atât concurenţi, cât şi suporteri (...) Practic, în perioada festivalului toate locurile de cazare sunt ocupate, e plin nu doar în staţiune, ci şi în localităţile învecinate, la Tuşnad şi la Târgu Secuiesc“, a mai spus acesta.

Festivalul va începe vineri cu o paradă a portului şi tradiţiilor populare şi va continua sâmbătă cu concursul gastronomic, fiecare echipă participantă trebuind să pregătească diverse preparate din carne de porc specifice zonelor din care provin.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.