LIFESTYLE 6 ianuarie 2016

Consumul simultan de alcool și tutun - un „cocteil” extrem de periculos pentru sănătate

de Agerpres | 806 vizualizări

Consumul simultan de alcool și tutun reprezintă un „cocteil” extrem de periculos, care crește „multiplică” riscul de dezvoltare a cancerului bucal, laringian sau faringian prezentat de fiecare dintre cele două activități, atât de apreciate de numeroase persoane, avertizează ziarul „Le Figaro”.

Două două treimi din cazurile de cancer de acest tip din Franța sunt cauzate de asocierea celor două elemente toxice, arată datele statistice.

De aceea, „ideal ar fi ca măcar să se reducă, dacă nu se opresc total, consumul de alcool și fumatul”, a explicat stomatologul Loredana Radoi, cercetător la Universitatea Paris Descartes. Ea a publicat recent un studiu referitor la acest subiect, în revista BioMedcentral Cancer, împreună cu un colectiv de specialiști de la Institutul de cercetări în domeniul cancerului ORL.

„Singur, alcoolul este un factor de risc destul de redus și poate fi considerat chiar zero pentru cei care îngurgitează doar cantități mici”, a afirmat medicul. Pentru cei care consumă sporadic alcool pericolul de a se îmbolnăvi din această cauză de cancer bucal este de numai 0,3%.

Tutunul este mai dăunător, 13% dintre fumători putând face un cancer ORL din acest motiv. „Spre deosebire de alcool, cantitatea de tutun nu are niciun rol, riscul crește inclusiv la un mic fumător, dar perioada practicării acestui obicei constituie un factor de multiplicare”, a menționat doctorul Loredana Radoi.

Situația se schimbă însă dramatic dacă se asociază cei doi factori, riscul de îmbolnăvire din această cauză ajungând la 75%, la bărbați, și 45% la femei. Pentru a înțelege aceste dife­rențe, „vor trebui analizați și alți factori de risc la femei, cum ar fi hormonii, infecțiile cu papilonavirus sau elemente profesionale”, a declarat specialista.

Asocierea dintre alcool și tutun sporește considerabil riscurile de îmbolnăvire pentru că „alcoolul pro­voacă o vasodilatare la nivelul mucoaselor și are un efect itritant local care facilitează pătrunderea substanțelor toxice generate de fumat”, au constatat cercetătorii.

Cu surpindere, ei au observat că obezitatea subiecților a avut un efect protector, care s-ar putea datora „unei diluări în grăsime a substanțelor cancerigene, care sunt liposolubile”.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.