LIFESTYLE 25 iulie 2016

Cercetătorii susțin legătura de cauzalitate dintre alcool și cancer

de Agerpres | 842 vizualizări

Cercetătorii din Noua Zeelandă au declarat recent că există dovezi puternice potrivit cărora alcoolul constituie o cauză directă a cancerului, informează agenția de presă Xinhua.

O analiză a probelor medicale duce la concluzia unei legături de cauzalitate între consumul de alcool și cancerul declanșat în șapte zone din organism: orofaringe, laringe, esofag, ficat, colon, rect și sânii femeilor, a declarat profesorul Jennie Connor, cercetător la Universitatea din Otago, din sud-vestul Noii Zeelande.

Deși a existat o asociere recunoscută de mult timp între alcool și cancer, o legătura de cauzalitate înseamnă că există dovezi potrivit cărora consumul de alcool poate duce direct la declanșarea cancerului, a spus Connor într-un comunicat.

Legătura de cauzalitate a fost susținută de dovada unei relații doză-răspuns, de scăderea cel puțin parțială a riscului atunci când consumul de alcool este redus, de ajustarea statistică pentru alți factori care ar putea explica asocierea și de asocierea specifică cu anumite tipuri de cancer.

Trecerea în revistă a cazurilor cercetate de echipa de specia­liști neozeelandezi evidențiază că aproximativ o jumătate de mi­lion de decese de cancer produse în 2012 (5,8% din numărul deceselor de cancer la nivel mondial) sunt legate de consumul de alcool.

Cele mai mari riscuri au fost asociate cu persoanele care beau foarte mult, dar există riscuri oncologice și pentru cei care consumă puțin sau moderat.

De asemenea, în urma acestei analize, cercetătorii au ajuns și la concluzia că nivelul de protecție al sistemului cardiovascular pe care îl asigură consumul moderat de alcool nu este foarte ridicat.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.