LIFESTYLE 6 februarie 2014

Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când folosim emoticoane

de Covasna Media | 846 vizualizări

Emoticoanele sunt folosite din ce în ce mai des în sms-uri sau mailuri. Ele au devenit astfel un alt tip de limbaj, care a dus la modificări importante în activitatea cerebrală.

Cercetătorii din Australia au aflat că emoticoanele produc schimbări în activitatea cerebrală. Pentru a putea interpreta aceste semne, creierul nostru a dezvoltat un nou şablon, spune medicul Owen Churches, de la Universitatea Flinders din Adelaide, citat de ABC.net.

Emoticoanele sugerează feţe cu diferite expresii, iar feţele au un impact psihologic foarte mare asupra minţii umane.

Oamenii sunt mult mai atenţi la chipuri decât la alte obiecte. Astfel, Churches a vrut sa afle dacă impactul emoticoanelor este la fel de mare ca al feţelor adevărate.

La test au participat 20 de persoane, care au vizionat feţe umane, emoticoane şi alte obiecte. În acest timp, cercetătorii urmăreau activitatea cerebrală a subiecţilor.

Ei au aflat ceva foarte interesant: în cazul emoticoanelor, oamenii nu recunosc drept faţă decât semnul convenţional : -). Dacă acesta este întors, de exemplu, (-:, el nu mai este perceput ca o faţă, care are doi ochi, un nas şi o gură. Este văzut ca un simplu semn de punctuaţie.

Primul emoticon de faţă zâmbitoare a fost folosit în 1982, de profesorul Scott E Fahlman, care a trimis un mesaj Universităţii Carnegie Mellon. A fost începutul folosirii semnelor de punctuaţie pentru a transmite anumite emoţii.

Deşi aceste semne nu pot fi recunoscute în mod natural ca feţe care transmit o emoţie, acum acest lucru se întâmplă automat cu cei mai mulţi oameni, care s-au obişnuit cu acest nou tip de comunicare. Este un răspuns creat în totalitate prin cultură.

(descopera.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.