Cât de periculoase sunt ţigările electronice? Dezbaterea continuă
Un articol recent arată că nu există evidenţe care să arate că ţigările electronice sunt mai puţin periculoase decât ţigările obişnuite. Dar, Linda Bauld, profesor de Politici de Sănătate la Universitatea din Stirling, susţine contrariul.
„Sunt sau nu ţigările electronice la fel de periculoase pentru organism ca şi ţigările normale?”. Este una dintre cele mai frecvente întrebări puse la nivel mondial la care specialiştii din domeniul sănătăţii încearcă să vină cu un răspuns.
Într-un articol scris de Nash Riggins, un jurnalist de origine americană, dar care profesează în Scoţia, este scoasă în evidenţă următoarea concluzie: „ţigările electronice sunt la fel de dăunătoare ca şi cele normale”. În plus, Riggins îşi exprimă susţinerea faţă de autorităţile din domeniul sănătăţii din Scoţia care intenţionează să interzică folosirea ţigărilor electornice în aprilie, lună declarată fără ţigări, scrie The Guardian, preluat de gandul.info.
Persoanele care au citit acest articol au rămas cu impresia că folosirea nicotinei nu este compatibilă cu obiectivele de sănătate publică din această ţară. În plus, ţigările electronice ar trebui să se supună aceloraşi reguli ca şi ţigările normale.
Linda Bauld, profesor la Universitatea din Stirling precizează că fumatul ţigărilor normale ucide o persoană din două care au acest viciu. Aceasta mai adaugă că fumatul scade speranţa de viaţă cu zece ani. Fumătorii mor din cauza particulelor de gudron sau a altor gaze toxice care rămân în organismul lor şi mai puţin din cauza nicotinei – aceasta fiind substanţa care creează dependenţa de ţigări, mai spune Bauld.
Mulţi fumători găsesc că este foarte greu să renunţe la nicotină şi vor continua să fumeze. Acesta este motivul pentru care au fost create produse pe bază de nicotină – de la plasturii cu nicotină sau guma cu nicotină. Aceste produse sunt considerate a fi sigure. Sunt atât de sigure, încât pot fi folosite atât de femeile însărcinate, cât şi de copiii de 12 ani care fumează, mai scrie The Guardian.
Şi ţigara electronică ar putea face parte din această de categorie de produse, dar ea nu este licenţiată în acest sens de niciun organism din domeniul sănătăţii. Un motiv pentru care acest produs nu poate fi considerat sigur pentru sănătate este că nicotina folosită pentru aceste ţigări poate fi letală, mai ales dacă este înghiţită de copii, susţine Nash Riggins.
De partea cealaltă, Bauld spune că nicotina este o substanţă ce se găseşte în mod natural în mai multe plante, nu doar în frunzele de tutun, ci şi în roşii, cartofi, vinete şi unele flori. Ţigările pot fi considerate cel mai folosit drog din lume, urmat de cafea.
Potrivit The Guardian, în Scoţia şi în Ţara Galilor există o dezbatere în curs de desfăşurare ce are drept subiect dacă ţigările electronice ar trebui interzise să mai fie folosite în public, regulă ce se aplică în multe ţări din lume în ceea ce priveşte folosirea ţigării normale. Dar până în prezent nu există dovezi clare care să arate riscurile la care ne expunem dacă utilizăm un astfel de dispozitiv.
Vaporii emanaţi de ţigara electronică nu pot fi consideraţi la fel de periculoşi pentru organism ca şi fumatul pasiv, mai spune Bauld. Aceasta este de părere că în viitorul apropiat acest dispozitiv ar putea fi folosit ca terapie în cazul persoanelor care vor să renunţe la fumat.