LIFESTYLE 30 aprilie 2019

Campania "Cycle to Work", relansată la Sfântu Gheorghe; două cafenele oferă bonusuri pentru ciclişti

de Agerpres | 809 vizualizări

Campania "Cycle to Work", iniţiată de un grup de tineri din Sfântu Gheorghe care şi-au propus să determine cât mai mulţi localnici să renunţe la maşină şi să se deplaseze cu bicicletele la serviciu, a fost relansată marţi dimineaţă, în prezenţa a circa 20 de persoane.

Csanád Birtalan, unul dintre organizatori, a precizat că scopul campaniei este de a încuraja mersul pe bicicletă şi, implicit, de a fluidiza traficul rutier la orele de vârf, iar pe toată durata lunii mai aceasta va fi susţinută şi de două localuri din municipiu, care vor oferi bonusuri pentru ciclişti - cafeneaua Tein le va servi câte o cafea gratuită între orele 8-11, iar cafeneaua Szimpla câte o cafea sau ceai şi o felie de pâine cu untură între orele 8-10 şi 13-15.

Ca şi anul trecut, în cadrul campaniei vor fi organizate plimbări recreative cu bicicletele pe ruta Sfântu Gheorghe-staţiunea Şugaş Băi şi retur, de două ori pe săptămână, respectiv lunea şi miercurea de la ora 16,30, iar începând din acest an vor fi introduse şi curse mai lungi, de 100 de kilometri, care se vor desfăşura în fiecare week-end şi la care va putea participa orice persoană interesată.

Promotorii mişcării au remarcat că şi autorităţile locale încurajează mersul pe bicicletă şi mijloacele alternative de circulaţie pentru a creşte nivelul de mobilitate urbană şi a reduce nivelul de poluare, amintind, printre altele, că municipalitatea a promis că luna viitoare va reîmprospăta marcajele rutiere pentru ciclişti, iar pe viitor va extinde reţeaua de piste pentru biciclete şi le va interconecta.

Ei au apreciat, totodată, implicarea unor organizaţii nonguvernamentale, cum ar fi Fundaţia Comunitară Covasna, care a amplasat în ultimii ani mai multe suporturi pentru parcarea bicicletelor în faţa magazinelor, şcolilor sau unor instituţii publice din Sfântu Gheorghe, iar recent a inaugurat şi prima staţie de reparare a bicicletelor, achiziţionată în urma acţiunii "Pedalează pentru un scop bun" desfăşurată anul trecut, la care au participat câteva sute de localnici.

Potrivit iniţiatorilor, primele două ediţii ale campaniei "Cycle to Work" organizate până acum la Sfântu Gheorghe s-au bucurat de succes, câteva zeci de persoane alăturându-se acestei iniţiative.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.