LIFESTYLE 23 septembrie 2014

„Burta de bere” este un mit

de Agerpres | 654 vizualizări

Un consum moderat de bere nu influențează indicele de masă corporală, circumferința abdominală sau raportul talie/șold, aceștia fiind unii dintre cei mai relevanți indicatori somatici pentru statusul ponderal, relevă un studiu realizat de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate, Nutriție și făcut public marți.

„Deși la nivel european cercetătorii s-au implicat în repetate rânduri în studierea legăturii dintre consumul moderat de bere și greutatea corporală, în țara noastră nu au existat până în acest moment studii în această direcție. Cu doar 43 kcal/100 ml, berea a fost acuzată pe nedrept că ar fi cauza apariției burții de bere. Rezultatele cercetării noastre realizate la nivelul populației României demonstrează însă că un consum moderat de bere nu influențează parametrii somatici luați în discuție în unele cazuri, având chiar un rol vizibil în scăderea anu­mitor valori. Media consumului de bere este de 80 de litri pe an pe cap de locuitor. Raportul nu a arătat nici depășirea valorilor normale ale raportului talie/șold nici în cazul femeilor, și nici al bărbaților consumatori de bere în cantități moderate. În unele cazuri s-a constatat scăderea indicelui de masă corporală legată de consumul de bere, mai ales în cazul femeilor. În niciunul dintre cazurile studiate consumul de bere nu a fost asociat indicelui de masă corporală”, a declarat într-o conferință de presă medicul nutriționist Corina Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate, Nutriție.

Potrivit ei, berea cu alcool sau fără alcool nu conține e-uri și a subliniat că este un produs natural realizat din malț, hamei, apă și drojdie.

„Berea fără alcool este o băutură perfect naturală și sănătoasă, nu are niciun efect nociv asupra stării de sănătate a ficatului, este chiar recomandată celor care nu pot să bea alcool. Există variante de bere care conține suc natural. Ideea de burtă de bere cred că este ceva mai degrabă psihologic, pentru că în realitate nouă nu ne-a ieșit în studiu. Omul poate să aibă burtă și fără să fie obez în ansamblu”, a spus medicul.

Corina Zugravu a precizat însă că un consum mode­rat de bere înseamnă 330 ml bere pentru femei pe zi iar pentru bărbați 660 ml. „Este vorba de berea de 4,5%-5% alcool, cea mai consumată”, a subliniat președin­tele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate, Nutriție.

În aceeași conferință, medicul Alin Popescu, secretarul centrului, a spus că rezultatele studiului au confirmat o informație deja cunoscută din alt studiu, realizat în urmă cu peste 10 ani în Cehia. „Există un studiu simi­lar făcut acum mai bine de un deceniu în Cehia care a confirmat acest lucru”, a spus Popescu.

El s-a mirat de faptul că, potrivit statisticilor, femeile beau mai puțină bere fără alcool decât bărbații.

Studiul a cuprins 1.508 femei și bărbați, cu vârste de peste 18 ani, din mediul rural și urban. Aceștia au fost supuși unor măsurători de circumferință abdominală și circumferință la nivelul șoldurilor și au răspuns unui chestionar standard. Realizat în perioada martie-aprilie, la nivel național, studiul a fost coordonat de către Corina Zugravu, medic primar în nutriție și igiena alimentației și președinte.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.