Blondele nu au o inteligență inferioară femeilor cu păr de alte culori, ci dimpotrivă
Mitul că blondele ar fi mai puțin inteligente decât celelalte femei cu părul de alte culori nu se bazează pe nimic. Dimpotrivă: coeficientul lor de inteligență (IQ) ar fi peste medie - cel puțin așa arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea de Stat Ohio (Statele Unite), relatează passionsante.be.
Ei au analizat o bancă de date ce cuprinde profilurile a câtorva mii de femei, reprezentative pentru populația americană, care au dat un test de competențe lexicale, matematice, de logică, cu alte cuvinte probele clasice pentru determinarea IQ-ului.
Rezultatul a fost că blondele au fost primele, cu o medie de 103,2, urmate de șatene (102,7), roșcate (101,2) și brunete (100,5). Autorii precizează însă că diferențele sunt foarte mici și că toate culorile de păr sunt egale în ceea ce privește IQ-ul.
Ei adaugă însă că blondele sunt mai puțin susceptibile să prezinte un IQ foarte scăzut. Concluzia cercetătorilor americani este că „Stereotipul blondei proaste este un mit”. Dincolo de acest lucru, cercetătorii menționează că aspectul joacă un important rol economic și că prejudecata blondei nu prea inteligente îi poate influența pe unii angajatori, încheie passionsante.be.