LIFESTYLE 8 octombrie 2019

Asociaţia Judeţeană pentru Dezvoltarea Turismului organizează „Competiţia pălincilor”

de Covasna Media | 1298 vizualizări

Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna va organiza, luna viitoare, prima ediţie a „Competiţiei pălincilor”, propunându-şi să găsească cele mai bune băuturi de acest gen din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.

„Scopul concursului este evaluarea şi clasificarea oficială a pălincilor din Ţinutul Secuiesc, promovarea pălincilor de calitate, formarea unei culturi a consumului civilizat de palincă, susţinerea activităţii distileriilor private şi a tuturor producătorilor de palincă de calitate”, au menţionat organizatorii pe pagina de socializare.

La concurs pot participa persoane fizice cu sau fără distilerie proprie din cele trei judeţe, cu pălinci, pălinci maturate pe pat de fructe şi pălinci maturate în butoi, cu condiţia ca produsele să nu conţină niciun fel de îndulcitor.

Înscrierea se poate face până pe 8 noiembrie a.c la Biroul de informare turistică din Sfântu Gheorghe, iar taxa de participare este de 10 lei/probă.

„Fiecare probă înscrisă la concurs va primi o fişă de evaluare în care membrii juriului vor enumera punctele forte şi eventualele deficienţe ale produsului înscris la concurs. Modul de punctare se realizează pe baza sistemului de evaluare de 20 de puncte, acceptat la nivel internaţional (...) În cazul în care dintr-o microregiune se vor depune cel puţin 20 de probe, pălinca care va însuma cele mai multe puncte va obţine titlul „Câştigătorul microregiunii”, apoi dintre câştigătorii titlului se va alege „Cea mai bună pălincă de prune a Ţinutului Secuiesc”, mai menţionează organizatorii.

Gala de premiere va avea loc pe 15 noiembrie 2019, iar câştigătorii vor primi medalii şi diplome, precum şi diverse premii, printre care ustensile pentru distilare.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.