Analia Selis – concert de tangouri la Sfântu Gheorghe; artista sărbătoreşte 20 de ani de carieră în România
Artista Analia Selis, născută în Argentina, va susţine, săptămâna viitoare, un concert de tangouri la Centrul de cultură Arcuş din Sfântu Gheorghe, marcând 20 de ani de carieră în România.
Alături de ea vor evolua doi invitaţi din Argentina: Julian Caeiro şi Damian Foretic.
„Recitalul Tango Autentico, în formulă de trio, propune publicului un repertoriu ce combină tangouri celebre argentiniene - precum „El choclo”, „Nostalgias” sau „Milonga de mis amores” - alături de piese de tango interbelic românesc, ca „Nunuţo”, „Ce faci astă seară tu?”, „Habar n-ai tu”. Alături de Analia Selis vor urca pe scenă doi invitaţi din Argentina, extrem de apreciaţi în lumea tangoului: Julian Caeiro (pian şi aranjamente muzicale) şi Damian Foretic (bandoneon)”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.
Analia Selis a declarat că turneul Tango Autentico, pe care îl efectuează cu prilejul aniversării a două decenii de carieră artistică în România, este cadoul pe care îl oferă ţării care a adoptat-o.
„De la muzica ţării mele natale, Argentina, către cea a ţării mele de adopţie, România, drumul meu continuă în paşi de tango. În proiectele mele din anii trecuţi, dedicate tango-ului argentinian, am început să includ şi piese româneşti. Şi astfel am avut bucuria imensă a descoperirii tango-ului interbelic românesc. Muzică, texte şi poveşti ale unei epoci elegante. Am simţit că această muzică are o forţă extraordinară şi că trebuie pusă în valoare în toată splendoarea sa. Am ales deci să duc mai departe tango-ul interbelic românesc, în toate concertele mele, fie prin câteva piese în repertoriul serii, fie prin concerte dedicate integral genului.Turneul Tango Autentico aduce publicului român tango argentinian alături de tango interbelic românesc, cu un aer nou, într-o viziune autentică asupra celui mai pasional gen muzical. Este cadoul pe care vreau să îl ofer ţării şi oamenilor care m-au adoptat.” a declarat Analia Selis, citată în comunicat.
Concertul va avea loc pe 21 mai, de la ora 19, la Casa Muzicii din strada Oltului din Sfântu Gheorghe, unde se află sediul Centrului de Cultură.