LIFESTYLE 6 octombrie 2015

13 legume și fructe recomandate pentru păstrarea siluetei

de Agerpres | 843 vizualizări

Deși sunt alimente sănătoase, nu toate legumele și fructele contribuie la menținerea siluetei. Un nou studiu științific, publicat în revista PLOS Medicine și preluat de 7sur7.be, arată care dintre ele trebuie alese pentru ca regimul alimentar să nu ducă la creșterea greutății.

Este cunoscut faptul că alimentele proaspete, neprelucrate sunt mai bune pentru sănătate decât cele prelucrate. Autorii studiului men­ționat au analizat obiceiurile alimentare a 133.000 de persoane timp de patru ani. Rezultatele confirmă că se poate slăbi mâncând mai mult, informație care ar trebui să îi intereseze pe gurmanzi.

Este suficient să se mizeze pe fructe și legume, dar nu oricare. Studiul recomandă consumul a 13 alimente: bame, mere, pere, portocale, tofu, soia, conopidă, avocado, varză de Bruxelles, brocoli, fasole, morcovi și ardei. Participanții la studiu care au consumat regulat aceste fructe și legume au luat cel mai puțin în greutate în decursul anilor.

Alimentele recomandate sunt bogate în fibre, iar indicele lor glicemic este scăzut. Aceasta înseamnă că senzația de foame este mai puțin prezentă și că se consumă mai puține calorii. Specialiștii recomandă în schimb limitarea consumului de porumb, mazăre și cartofi, încheie 7sur7.be.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.