WhatsApp va introduce apeluri gratuite de voce în primăvara acestui an
WhatsApp, aplicația de mesagerie prin internet pentru telefoanele inteligente, care a fost recent achiziționată de Facebook, va introduce și servicii de apeluri gratuite de voce în al doilea trimestru al acestui an, a anunțat luni unul dintre fondatori, Jan Koum, la Congresul internațional al telefoniei mobile de la Barcelona.
Directorul WhatsApp a declarat că se simte mândru să facă acest anunț, pe durata intervenției sale la una dintre dezbaterile de la congresul menționat, semnalează agențiile spaniole de presă.
"O să introducem apelurile de voce în WhatsApp în al doilea trimestru", a anunțat Jan Koum, citat de France Presse. "În urmă cu cinci ani nu aveam niciun client", a amintit el. Koum a apreciat totodată că acum, cu 465 de milioane de utilizatori în toată lumea, compania se bucură de o adevărată performanță, cu atât mai mult cu cât niciodată nu a dispus de campanii de marketing și s-a făcut cunoscută doar din vorbă în vorbă.
Koum a explicat faptul că WhatsApp vrea să se mențină sub forma unei echipe nu foarte mari, și nu să se transforme într-o companie cu sute de angajați. El a explicat că, după achiziția de către Facebook, pentru aproximativ 13 miliarde de euro, compania WhatsApp va funcționa la fel, fără schimbări sau publicitate pentru utilizatori, iar angajații vor continua să întărească siguranța conversațiilor.
(Agerpres)