Apelurile efectuate din România către numere din alte țări nu trebuie confundate cu apelurile efectuate în roaming internațional
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor de telefonie că apelurile efectuate din România către numere din alte țări, inclusiv din Uniunea Europeană, nu trebuie confundate cu apelurile efectuate în roaming internațional, deoarece aceste servicii sunt tarifate diferit de către furnizori.
Serviciul de roaming internațional le oferă utilizatorilor posibilitatea să folosească telefonul mobil atunci când călătoresc în afara țării și să sune de acolo către orice destinație, inclusiv în România.
“Apelurile efectuate în roaming internațional sunt tarifate diferit, în funcție de țara vizitată și de numerele apelate (destinația apelurilor). Pentru apelurile efectuate în roaming în interiorul UE/SEE se aplică sistemul „roam like at home” (dacă utilizatorii nu au optat pentru un plan tarifar alternativ) și se consumă din minutele naționale incluse în planul tarifar (abonament/cartelă preplătită). Aceste apeluri nu consumă din minutele internaționale incluse în planul tarifar”, se arată în comunicatul remis marți de ANCOM.
De fiecare dată când un utilizator intră în roaming într-o altă țară, el primește de la furnizorul său un SMS cu tarifele care i se aplică în roaming.
Serviciul de apeluri internaționale le permite utilizatorilor aflați în România să sune, de pe telefonul fix sau mobil, către numere din alte țări, a mai precizat ANCOM.
Apelurile internaționale sunt tarifate diferit, în funcție de rețeaua din care se apelează (fixă sau mobilă) și de numerele apelate.
Există oferte cu minute internaționale incluse, de cele mai multe ori către numere din UE. Minutele internaționale nu pot fi utilizate în roaming.
Tarifele de roaming pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul călătoriilor în Uniunea Europeană au fost eliminate începând de cu 15 iunie.
News.ro