Interviu cu proprietarul publicației, Daniel Santa 

În urmă cu 20 de ani, în data de 12 martie, tiparul dădea viață primelor pagini ale ziarului „Observatorul de Covasna”. Astăzi, pentru că este un moment important al bilanțului, putem vorbi despre milioane de cuvinte scrise, aproape 4.400 de ediții, zeci de oameni și destine influențate. Dar s-au întâmplat atât de multe în această perioadă! Nu ne-ar ajunge o ediție întreagă să le punctăm pe fiecare. Totuși, pentru că tot suntem la ceas aniversar, am decis să vorbim deschis și sincer despre trecutul, prezentul și viitorul ziarului. Cel mai în măsură să dea răspunsuri la toate întrebările este proprietarul publicației, Daniel Santa, care, într-un fel sau altul, a făcut parte din colectiv încă de la începuturi. Citește rândurile următoare să afli o nouă perspectivă despre singurul cotidian tipărit de limbă română din județul Covasna. 

1. Ne folosim de prilejul acestei aniversări importante pentru noi, dar și pentru comunitatea noastră, când ziarul Observatorul de Covasna împlinește 20 de ani, să ne amintim cum au fost începuturile acestei publicații. Dar prima dată aș vrea să ne spui tu când te-ai alăturat echipei? Și ce te-a atras spre domeniul ăsta?

Nu e ușor să te uiți în urmă și să îți dai seama că au trecut 20 de ani de când Observatorul de Covasna și-a început istoria. Am fost acolo de la început, deși în primii ani doar ca redactor ocazional. Apoi m-am implicat mai mult în pagina de tineret, una care a stârnit multe controverse, pentru că abordarea permitea liceenilor o libertate de exprimare care era greu de digerat pe atunci. Astăzi ar fi fost ceva normal, pe atunci a stârnit revoltă. Acționar am devenit ușor contextual, pierdusem peste noapte în urma unor jocuri de culise licența pentru „Radio Loco” – proiectul în care îmi canalizasem întreaga energie și îmi jurasem că nu voi mai avea de-a face cu presa. Totuși, unul dintre acționari a avut probleme financiare, așa că am cumpărat nu neapărat pentru că îmi doream, ci pentru că ajutam un prieten și în egală măsură mă asiguram că ziarul va avea continuitate. Nu aș fi crezut atunci că voi fi „ultimul mohican”.

2. Ce crezi că ar trebui să știe cititorii noștri despre acel moment de început, în care au fost puse bazele ziarului, acum 20 de ani? 

Cred că trebuie să știe că Observatorul de Covasna s-a dorit ziarul rebel, ziarul tânăr, ziarul inovator, ziarul altfel, ziarul protest, ziarul opoziție. Proiectul a fost demarat de cel care a fost indiscutabil pionierul peisajului mediatic local al acelor vremuri, Dan Manolăchescu. Și s-a dorit o alternativă la Cuvântul Nou, ziarul care la acea vreme era finanțat de către stat, protejat și abil folosit de o anume zonă a politicienilor din spațiul public local. Pentru cei care la acea vreme încercau să pună bazele unei piețe libere, bazate pe cerere și ofertă, chiar și la nivel local, frustrarea era mare, pentru că era foarte greu să concurezi cu o publicație care nu avea griji financiare. Și totuși, Dan și cei ce i s-au alăturat (cum cu mult curaj a făcut-o și Dumitru Manolăchescu, încă editorialist al publicației noastre) au generat un mic cutremur în „viața cetății”, și timpul a dovedit că nu au greșit. Deși a trecut prin numeroase încercări, schimbări de acționariat, tentative de denigrare și chiar și un soi de puci, ziarul a rezistat fantastic. 

3. Care crezi că sunt trei cele mai importante momente din istoria acestui ziar? 

Aș spune că o perioadă semnificativă de înflorire și dezvoltare a fost cea în care ziarul a fost strâns legat de dezvoltarea Asociației Pentru Comunitate. Atunci Observatorul a devenit un brand local mult mai vizibil și interacțiunea cu comunitatea a sporit. Chiar dacă nu a fost neapărat bine gestionat economic, ziarul a crescut atunci. N-au fost puține provocări. A mai fost o perioadă în care ziarul s-ar fi putut închide și a fost „salvat” de către omul de afaceri Ioan Țițeiu. Cred că, fără contribuția sa de atunci, astăzi ziarul n-ar mai fi existat. Cumva, s-a găsit mereu cineva care să înțeleagă rolul esențial pe care Observatorul îl avea pentru comunitatea locală și să-l susțină în momentele grele. Nu în ultimul rând, aș aminti faptul că Observatorul a reușit să reziste și să rămână pe piață, deși s-a încercat subminarea sa „din interior”. Maniera în care a luat naștere, la momentul respectiv, un alt ziar local, care între timp și-a încetat apariția, a fost una total lipsită de etică și a făcut destul de mult rău pieței. Ziarele locale în limba română s-au chinuit ani la rândul, doar pentru că, la un moment dat, cineva a pus orgoliul mai presus de orice, neînțelegând că piața locală nu are puterea financiară de a susține două cotidiane. Istoria ne-a dat apoi dreptate. Aș spune că un moment foarte important a fost și OCV15, anul în care a avut loc cea mai mare și spectaculoasă aniversare a ziarului. Goran Bregovic e cred (poate subiectiv) cel mai important artist care a concertat vreodată în Sfântu Gheorghe și faptul că acest lucru s-a întâmplat din bani privați, la inițiativa și prin truda unui ziar local, e ceva fantastic.

4. Când a apărut varianta online, covasnamedia.ro? 

Tot Dan Manolăchescu e „vinovat” pentru asta. El a anticipat, din nou cumva vizionar, explozia pe care o va avea media electronică și site-ul a luat naștere, dacă nu greșesc, încă din 2008. El practic împlinește în acest an 15 ani. Acționariatul a fost diferit. Mult mai târziu au ajuns să fie deținute la comun.

5. Cred că e o ocazie și să le reamintim cititorilor noștri sau să le spunem celor care nu știu: când ai preluat ziarul și ai devenit proprietar? Și mai ales, din nou, de ce? Că știm de ceva timp că viitorul presei scrise era pus sub semnul întrebării. 

Cum spuneam și mai devreme, am intrat în acționariat aproape întâmplător, dar am rămas, pentru că am considerat mereu că acest ziar este un punct de echilibru pentru societatea covăsneană. Pericolul abordărilor distructive, al inflamării subiectelor etnice și al focusului pe ce ne desparte, nu pe ce ne unește, a fost mereu uriaș. Dispariția Observatorului ar fi lăsat un teritoriu foarte fertil pentru asta, iar județul ăsta și așa destul de încercat, cu mult prea multe tensiuni și mult prea puțină atenție de la București, ar fi avut mult de pierdut. Am rămas singur de ceva ani, dar, de bine de rău, am reușit să-l susțin. Probabil că aș fi putut să fiu mult mai prosper dacă nu mă încăpățânam, dar iubesc prea mult orașul ăsta și cred că oamenii care-l locuiesc aveau nevoie de ziar. Când am să simt că nu mai e nevoie, probabil ne vom opri.

6. Am vorbit despre trecut, dar acum aș vrea să te întreb și despre prezentul ziarului Observatorul de Covasna. Care sunt cele mai mari provocări pe care le are de înfruntat singurul cotidian de limbă română din județul Covasna astăzi? 

Contextul etnic nu e unul ideal pentru ziar. Nici cel economic. Politic, nu înțelege nimeni cât de important e pentru cei din județ să aibă acces la presă locală obiectivă, profesionistă, credibilă, în limba română. Nevoia de alternativă la informația care vine de cele mai multe ori unilateral dinspre zona politică, în presa maghiară, se resimte și în publicul nostru. Nu întâmplător, jumătate din cei ce ne citesc sunt etnici maghiari. În rest, ne luptăm cu aceleași probleme cu care se confruntă toți editorii de presă tipărită din lume, o schimbare de obiceiuri de consum, o îmbătrânire tot mai accentuată a publicului cititor și o prevalență tot mai evidentă a informației dobândite în online. Nu știu cât va mai exista presă scrisă și nici radio, sub forma de astăzi. Știu însă că ce nu va dispărea niciodată este nevoia de creatori de conținut, de jurnaliști capabili să scrie corect, documentat, verificat și onest. Cred că până la urmă, pe lângă multă ambiție, perseverență și dragoste de oameni, asta ne-a adus aici astăzi: onestitatea cu care ne-am făcut treaba. Nu în ultimul rând, problema distribuției e cea mai mare amenințare pentru ziar. Chioșcurile „de ziare” se închid, firmele de distribuție nu mai au ce să distribuie, ușor-ușor „ecosistemul” ziarului așa cum îl știam noi nu va mai exista. Va trebui să ne adaptăm și să inovăm. Permanent.

7. Dar de actuala echipă, ce ai vrea să știe persoanele care parcurg acest interviu? 

Cred că, paradoxal, suntem într-una din cele mai bune perioade ale ziarului, din punct de vedere al echipei redacționale. Avem în echipă un mix excelent de experiență cu tinerețe, de conservatorism și avangardism, de clasic și modern, de curaj și de chibzuință. Cred că nu e o meserie pe care o poți face dacă nu-ți place. Și mai cred că, la cât de săracă este piața media de resursă umană, noi suntem bogați și norocoși.

8. Suntem printre ultimele cotidiane cu ediție tipărită, înregistrate oficial și cu acte în regulă în baza de date a Biroului Român de Audit Tiraje (BRAT). Ce spune acest lucru despre Observatorul de Covasna? 

Spune că suntem încăpățânați, dar și că înțelegem că județul ăsta e unul aparte și că existența ziarului nu este doar o chestiune de „business”, ci un punct de echilibru în viața comunității și un barometru important al „sănătății” ei. Ziarul e important mai ales pentru o comunitate mică și atât de stratificată și diversificată. E un liant și catalizator în această comunitate, el interconectează micro-comunități și le aduce pe o platformă comună.

9. Mi se pare o ocazie foarte bună să le spunem cititorilor noștri care sunt valorile ziarului nostru. Dar aș vrea să o facem cumva altfel. Așa că te întreb, dacă Observatorul de Covasna ar fi un om, ce personalitate și calități ar avea? 

E frumoasă întrebarea și paralela. Cred că, am spus și mai devreme, OCV ar fi în primul rând un om pe care cei din jur l-ar aprecia pentru onestitate și sinceritate, l-ar respecta pentru profesionalism și seriozitate, ar avea încredere în el ca într-un prieten oricând prezent la nevoie, ar pune preț pe cuvântul lui și l-ar vrea alături în cele mai importante momente ale vieții lor. OCV n-ar fi niciodată bogat, dar nici sărac, n-ar duce lipsă de prieteni și și-ar trăi viața cu demnitate și bun-simț, cu dragoste de oameni și cu dorința permanentă de a face bine, de a vedea frumosul și dreptatea, de a spune povești ce nu trebuie uitate și de a aduce mereu o fărâmă de lumină chiar și în cele mai întunecate locuri.

10. Așa cum am precizat, trăim un an important, aniversarea de 20 de ani. Cei care ne cunosc știu că în jurul ziarului s-au născut de-a lungul timpului multe evenimente extraordinare. În plus, încă de la începutul anului am inițiat campanii, concursuri și diverse modalități de a sărbători cu cititorii noștri. Ce urmează? La ce să se aștepte anul acesta? 

Cred că anul acesta o vom ține tot într-o aniversare, avem multe proiecte, sper să reușim să găsim și resurse și finanțare, dar prefer să mențin încă o vreme suspansul. Dacă reușim să punem în practică tot ce ne-am propus, anul 2023 va fi mai bogat cultural decât oricare altul. 

În final, spune-ne care e mesajul pe care ai vrea să îl transmiți, cu această ocazie, cititorilor noștri. 

Eu vreau doar să le mulțumesc pentru că ne dau sens și energie. Am aflat de curând că în februarie, din nou paradoxal, vânzările noastre la chioșcurile de ziare s-au dublat față de luna precedentă. Nu sunt cifre spectaculoase, dar sunt dătătoare de încredere și de speranță. Ziarul tipărit merită să trăiască. Și doar pentru că un cuvânt tipărit nu mai poate fi editat. Informația din presa scrisă e mereu verificată și mult mai credibilă, pentru că, odată tipărită, trebuie asumată. Nu poți edita sau modifica nimic. Or, într-o societate atât de vulnerabilă la manipulare, atât de concentrată pe cantitate, în dauna calității, ziarul rămâne o oază de normalitate, de deontologie, de credibilitate și spirit civic.