INTERVIU 19 aprilie 2023

„Lecția de sinceritate este foarte importantă pentru că un copil simte când este privit cu încredere, cu dragoste și când nu”

de Covasna Media | 1852 vizualizări

Interviu cu învățătoarea Camelia-Ana Onofrei de la CNMV 

Se apropie momentul în care o nouă generație de copii va păși, cu emoții, în clasa pregătitoare. Printre învățătorii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care vor prelua noi clase pentru următorii cinci ani, este și Camelia-Ana Onofrei, învățătoare cu o carieră de 35 de ani în domeniu. În rândurile următoare, cititorii o vor putea cunoaște pe doamna învățătoare, iar cei interesați vor avea argumente în plus să decidă dacă vor alege pentru viitorul celor mici Colegiul Național „Mihai Viteazul”. 

- De ce ați ales această profesie, de învățător? 

Am ajuns învățătoare nu pentru că am ales eu, ci printr-o conjunctură a vremurilor de atunci. Era o perioadă în care nu erau multe opțiuni, iar pentru o fată era o alegere potrivită. Concurența era foarte mare, iar după ce treceai prin proba de verificare a aptitudinilor și un examen extrem de dur de admitere la liceu, pentru acest profil vocațional, candidații selectați erau bine pregătiți și aveau motivația necesară să învețe meseria de dascăl. Părinții mei, dar dacă mă gândesc bine, chiar și bunicul patern, m-au influențat într-o oarecare măsură, să aleg acest drum. Poate mă cunoșteau mai bine decât mă cunoșteam eu, lucru pentru care le sunt recunoscătoare, fiindcă în acest domeniu m-am regăsit și, în ciuda tuturor schimbărilor din învățământ, pentru mine a rămas mereu o constantă dorința de a contribui la buna instruire a elevilor mei. Am descoperit cât este de fascinant să lucrezi cu cei mici, să te joci cu ei și să îi ajuți să devină oameni mari. Consider o mare onoare să instruiesc și să educ copiii, dar știu că este și o mare responsabilitate. 

- Ați calculat câte generații de copii ați avut până acum? 

Mi s-a mai pus această întrebare, n-am simțit nevoia să le număr. De ce? Pentru că fiecare generație a însemnat pentru mine un început. Cu fiecare, am simțit noi provocări, am căutat mereu răspunsuri la întrebări noi, am găsit soluțiile cele mai potrivite. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici nu este indicat să le compari. Am realizat că fiecare generație vine cu alte preocupări, alte pasiuni, alte interese și nevoi. Să compari o generație cu alta este greșit, din punctul meu de vedere, iar noi dascălii suntem datori să fim la înălțimea așteptărilor lor și cu atât mai mult să-i creștem și să-i educăm pentru vremurile în care trăim. În concluzie, am fost la prima generație de fiecare dată când am preluat o nouă generație. 

- Este importantă experiența pentru un cadru didactic? De ce?

Această meserie este cunoscută și recunoscută drept o profesie nobilă datorită faptului că un cadru didactic modelează mintea unui copil. Cadrul didactic are o influență mare asupra copiilor în general, asupra a ceea ce ei vor deveni peste ani și ani. Predarea nu este însă un lucru ușor, chiar dacă de cele mai multe ori oamenii cred că este ușor să ții sub control un grup de copii. Cu toate acestea, sunt multe provocări, pe care trebuie să le depășești zi de zi. Un cadru didactic are obligația să-i înțeleagă pe elevi, să dea dovadă de calm, pricepere, corectitudine în cele mai mici amănunte, să se aplece cu grijă și dăruire asupra tuturor problemele care se ivesc la școală, nu numai cele strict legate de actul instructiv-educativ. Dacă elevii vin la școală cu dorința de a împărtăși cu ceilalți și de a recunoaște drepturile, mai degrabă decât cu unica dorință de a fi în centrul atenției, atunci vor lua un start bun în viață. Doar așa se vor forma generații de elevi creativi, independenți, capabili de a lua decizii ferme în viitor. Experiența este importantă în orice meserie, cu atât mai mult în profesia de dascăl. După părerea mea însă nu poți spune niciodată că ești suficient de experimentat în acest domeniu, pentru că trebuie să fii deschis la nou, la evoluție, la transformări. Știu sigur însă că este nevoie de colaborare, muncă de echipă, sprijin și cooperare cu ceilalți colegi de breaslă, cu părinții și nu în ultimul rând cu copiii. Școala online a însemnat o etapă eminamente nouă în întregul sistem de învățământ. Pentru a face față acestei provocări, am fost nevoiți să ne formăm în domeniu, prin cursuri de specialitate, să schimbăm păreri între noi, cadrele didactice, și să descoperim noi metode care să mențină interesul copiilor pe tot parcursul programului școlar. Acest lucru nu ar fi fost posibil însă, mai ales la ciclul primar, fără sprijinul și cooperarea părinților. 

- Am un sentiment că munca printre copii nu e despre învățare unilaterală, ci că ei învață de la dumneavoastră și poate și dumneavoastră de la ei. Dacă am dreptate, ați putea să îmi spuneți ce lecții de viață v-au „predat” micuții pe care i-ați întâlnit până acum?

Sunt nenumărate lecții pe care le-am primit de la micii învățăcei în decursul timpului. Am învățat să mă bucur împreună cu ei de aici și acum. Am învățat să nu uit de copilul din mine, să mă amuz împreună cu ei de propriile greșeli, am învățat să apreciez pe fiecare nu pentru ce știe, ci mai ales pentru ce este. Am învățat că e nevoie de mai mult decât un simplu transmițător de informații și conținuturi educaționale, enunțate, formulate prin scopuri și obiective educaționale. Copilul din învățământul primar, are nevoie de un prieten, un prieten care își asumă conștient rolul de a-l pregăti în această etapă importantă din viața fiecăruia dintre ei. Mă refer aici la rolul meu ca dascăl de a menține, de a profita în cadrul demersului educativ de una din etapele, perioadele distincte ale dezvoltării umane, respectiv la perioada lui „homo ludens”. Am apelat la joc cu a sa aparență de lejeritate, veselie, ca suport al transmiterii graduale a informațiilor specifice vârstei. Am apelat la joc, pentru a face ușoară tranziția de la necunoscut la nou, de la ușor la greu, de la „nicio grijă” la o responsabilizare graduală a comportamentului. 

Ca să poți să ajungi la suflet trebuie să deschizi poarta spre lumea interioară a copilului și acest lucru îl poți face doar dacă ești sincer. Lecția de sinceritate este foarte importantă pentru că un copil simte când este privit cu încredere, cu dragoste și când, nu. 

- De ce criterii ar trebui să țină cont părinții atunci când aleg școala pentru copiii lor?

Când întrebi un copil de grădiniță dacă așteaptă să înceapă școala, cu siguranță primești un răspuns afirmativ. Este entuziasmat să meargă la școală, pentru că este curios, dornic de a explora și de a descoperi o lume nouă. Începerea școlii este un eveniment deosebit atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Părerea mea este că primul lucru la care ar trebui să se gândească părinții ar fi ca școala să aibă cadre calificate și bine pregătite profesional. Un alt criteriu ar fi acela de a vedea care școală este compatibilă cu copilul, dacă oferă ceea ce își dorește acesta, dacă e un loc în care sunt încurajate activitățile extrașcolare, în care copiii sunt îndrumați să participe la astfel de activități: cluburi sportive, informatică, pictură, muzică. E bine ca părinții să aleagă o școală în care elevii sunt ascultați, motivați, încurajați să încerce, să greșească, să-și asume greșelile, să-și depășească fricile, să fie încrezători în forțele proprii și fiecare zi să aducă ceva bun, pozitiv, în propria formare. Elevul să fie în centrul atenției. 

O școală care încurajează activitățile sportive și are profesori de specialitate, care le coordonează, este o bună alegere, deoarece prin sport se dezvoltă atât corpul, cât și mintea. 

În fine, criteriul cel mai important este ca părintele să aleagă o școală în care copilul lor să se simtă bine, să vină cu plăcere și să simtă că este valorizat. 

Deși aș putea fi suspectată de subiectivism, consider că alegerea cea mai bună pe care ar putea să o facă părinții este Colegiul Național „Mihai Viteazul”. 

Cunosc această instituție încă din 1990 și pot spune că aici m-am maturizat atât în profesie, cât și ca om. Colegii mei care preiau generațiile în ciclul gimnazial, respectiv liceal, sunt foarte bine pregătiți, cu multă experiență la catedră. Foarte mulți dintre elevii pe care i-am instruit în ciclul primar au reușit în viață, unii dintre ei au fost admiși la școli prestigioase, dar cel mai mult mă bucură faptul că sunt oameni adevărați, cu principii, cu aplecare față de semeni, cu bucurie în priviri, cu respect și modestie. Mă bucură faptul că am avut și eu o contribuție importantă în formarea lor. 

- Într-un cadru ideal, cum sperați că va fi prima zi de școală din anul 2023/2024?

De fiecare dată când încep munca cu o nouă generație, am emoții la fel de mari, chiar dacă am acumulat multă experiență în decursul carierei mele. Și știți de ce? Pentru că sunt conștientă de importanța muncii mele pentru micii învățăcei. Îmi vine în minte un frumos și înțelept citat, pe care l-am descoperit în cartea „Micul prinț”, a lui Antoine de Saint-Exupéry, și care se potrivește: „Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu ești răspunzător pentru floarea ta”. 

Îmi doresc să fie o zi plină de energia elevilor, să simt bucuria, dar și neliniștea, și emoțiile lor. Cei micuți să fie aduși de mână de părinții și bunicii lor, care să îi asigure că totul va fi bine. Să ne zâmbim și să ne transmitem sentimentele reciproc, iar îmbrățișările să ne aducă mai aproape. Într-un cuvânt, să fie sărbătoare.

- În final, care ar fi motivul principal pentru care le-ați sugera părinților să aleagă CNMV? 

Pentru că întrunește toate criteriile mai sus enumerate și, în plus față de acestea, oferă posibilitatea de a parcurge toate cele trei niveluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal în aceeași instituție. 

CovasnaMedia.ro

 

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.