CULTURA 19 decembrie 2022

Teatrul în rândul elevilor, „izvor de cunoaștere și colaborare”

de Diana Pantelimon | 1196 vizualizări

Festivalul de teatru „Juventus” a împlinit zece ani

„Juventus”, festivalul de teatru organizat de Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna, a ajuns la a zecea ediție. Centrul Cultural Covasna a găzduit sâmbătă, 17 decembrie a.c., reprezentațiile a nouă trupe de tineri actori, elevi de liceu și de gimnaziu. Timp de cinci ore, scena din Covasna s-a umplut de viață și de mult talent, iar juriului i-a fost extrem de greu să se decidă asupra unui clasament.

Concursul s-a desfășurat pe două secții, română și maghiară, și pe două niveluri, gimnazial și liceal. La liceu, secția română, juriul a decis ca pe primul loc să se claseze trupa „Lumière”, de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna, coordonată de profesoara Daniela Șerban; pe locul 2, trupa „3T” (Teatru pentru Toți Tinerii) de la Centrul de Tineret Întorsura Buzăului, îndrumată de profesoara Doina Pătrunjel (spectacolul trupei 3T a fost realizat de regizorul Silvian Duică); iar pe locul 3, trupa „Teenart” de la Liceul „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, pregătită de profesoarele Maria Bularca și Costina Văcăruș. Patru clase de gimnaziu, coordonate de profesoara Daniela Oprea, au luat mențiune: „Dactilografii”, „Cabinetul”, „Circa 3 de Poliție”, „Umoriștii”. 

La secția maghiară, pe locul 1 a fost premiată trupa „Refi Színpad” de la Liceul Vocațional Reformat din Târgu Mureș, coordonată de Márton Csilla, iar pe locul 2 trupa „Diákszimpad” de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna, îndrumată de Molnár János.

Potrivit președintei juriului, Anna Maria Popa, și la această ediție de festival a avut ocazia să vadă „tineri enervant de talentați”.

„Este un festival cu tradiție, bine organizat, în cadrul căruia mulți tineri talentați își pot urmări reciproc munca. Am văzut spectacole foarte bune, iar jurizarea nu a fost deloc ușoară. Atât la secția maghiară, cât și la secția română, câștigătorul a fost la milisutimi diferență de locul 2. Publicul din Sfântu Gheorghe poate vedea anumite spectacole din festival în 13 ianuarie la TAM (n.r. Teatrul „Andrei Mureșanu”), când organizăm o zi specială de schimb de experiență între elevii care fac teatru în diferite alte orașe din județ. Vom reveni cu detalii după Revelion. Felicitări încă o dată tuturor celor implicați în festivalul Juventus”, a transmis, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, președinta juriului și managerul TAM, Anna Maria Popa.

Piesele de teatru au durat între 5 și 30 de minute. Chiar dacă maratonul de actorie a durat aproximativ cinci ore și oboseala și-a spus cuvântul la un moment dat, satisfacția unui festival reușit a fost maximă. 

„A fost un succes, copiii s-au simțit foarte bine, au fost foarte încântați. Și dincolo de munca și efortul depus de noi, adulții, asta e important, cât de bine s-au simțit copiii! Parcă la un moment dat eu mă simțeam obosită, parcă nu mai puteam, dar asta nu a mai avut nicio importanță când am văzut lumina din ochii lor și cât de implicați au fost și în decoruri și în costume, iar părinții au venit și i-au susținut. A fost o reușită pentru copii”, a povestit, pentru redacția noastră, coordonatoarea trupei „Lumière”, Daniela Șerban.

Festivalul de teatru „Juventus” a fost și este susținut în continuare de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Anul acesta, Consiliul Local Covasna a fost singurul sponsor al evenimentului de sâmbătă.

Care sunt beneficiile teatrului în viața unui elev?

„Teatrul este o metodă ce vine în sprijinul copiilor, ajutându-i să se autodescopere, să se exteriorizeze, să se accepte mai ușor unii pe alții, îi învață să fie toleranți, dar și critici. Teatrul oferă posibilitatea de a pătrunde într-o altă realitate, în care lucrurile și amintirile pot vorbi, în care sentimentele iau chipul unor personaje, în care sunt posibile minuni și vrăji. Prin „joaca de-a teatrul” copiii își descoperă resursele interioare, își dezvoltă imaginația, potențialul creator și spontaneitatea. (...) Teatrul școlar este ca o plăcere, ca un hobby, dar și ca o utilitate, un izvor de cunoaștere și colaborare”, potrivit paginii de internet a festivalului.

Foto: Flavius Podar

*** Votează Superlativele OCV 2022 AICI! Votul tău ne ajută să aflăm care sunt evenimentele și personalitățile locale care au marcat ultimul an și să le premiem în consecință.
Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.