CULTURA 4 februarie 2020

Teatrul a ajuns şi în satul Floroaia: cadou pentru comunitatea locală de la trupele „3T” şi „N.R. – Be You”

de Covasna Media | 2913 vizualizări

În sala Căminului Cultural de la Floroaia au fost aproximativ 60 de persoane

Cine a dorit să îşi petreacă duminica în familie şi să îşi valorifice timpul liber a putut face asta duminică, 02.02.2020, la Căminul Cultural din Floroaia, acolo unde au urcat pe scenă tinerii membri ai trupelor de teatru „3T” şi „N.R. – Be You”. Spectacolul a început la ora 15:00 şi a durat aproape două ore.

Publicul a fost cucerit în totalitate de numerele de actorie puse în scenă, iar atmosfera a fost una specială la Floroaia. În sală se auzea doar un bebeluş care, din când în când, îşi mai făcea simţită prezenţa. În rest, actorii amatori care au urcat pe scenă au reuşit să facă publicul, de la copii, până la pensionari, să nu îşi dea seama când a trecut timpul.

Cei care au deschis spectacolul au fost elevii Şcolii Generale „Nicolae Russu”, din Sita Buzăului. Aceştia au adus în faţa publicului patru scenete menite să stârnească amuzamentul celor prezenţi în public.

S-au descurcat bine, am avut emoţii pentru ei. Şi ei au avut emoţii şi asta s-a simţit, ne-a părut rău că am venit doar cu şapte membri din 20, dar ce să facem? Trebuie să participe şi la altceva, mai ales că sunt buni la toate! Mi-a plăcut ce am văzut. S-au resimţit un pic din nou emoţiile, am fost într-un spaţiu nou, nu am mai fost niciodată la Floroaia Mare, dar copiii s-au descurcat bine şi mergem tot înspre bine”, spune Otilia Buzea, coordonatoarea trupei „N.R. – Be You”

După cele patru scenete interpretate de elevii de la Sita Buzăului pe scenă au urcat actorii de la „3T”. Doina Pătrunjel, cea care le este coordonatoare spune că este mândră de membrii trupei şi îi apreciază pentru că se pot adapta uşor condiţiilor din fiecare sală de spectacol.

„De câte ori îi văd pe scenă, sunt și mai mândră de acești tineri minunați. Îi apreciez foarte mult pentru că se adaptează cu ușurință la situațiile noi pe care le întâlnesc de fiecare dată când joacă într-un loc nou, nu <<livrează>> publicului niște replici învățate demult , <<pe de rost>>, ci le interpretează  cu naturalețe,  nu se adresează doar partenerilor de pe scenă, ci tuturor spectatorilor, își modulează vocea,  își controlează emoțiile, și-au dezvoltat memoria, dicția, atenția, percepția corporală, și-au îmbunătățit încrederea în sine și au dobândit chiar și recunoaștere în comunitate, ca niște actori adevărați. Toate acestea demonstrează dezvoltarea abilităților organizatorice, valorificarea timpului, energiei și talentului lor, maturitatea și  motivația de a progresa. De fapt, acestea sunt obiectivele proiectului Teatru pentru Toți Tinerii și pot spune că au fost îndeplinite”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, Doina Pătrunjel.

Să îmi văd fratele pe scenă a fost ceva inedit”

În sala Căminului Cultural au fost aproximativ 60 de persoane, printre care şi rude ale membrilor trupelor de teatru.

Sora unui actor din trupa „3T” spune că nu se aştepta ca fratele său să se descurce atât de bine, deoarece îl ştie că este mai restras, de obicei.

Să îmi văd fratele pe scenă a fost ceva inedit! Nu mă aşteptam să fie atât de dezgheţat, el fiind o persoană calmă şi puţin retrasă! Mă bucur că cineva a luat inițiativa şi a dezvoltat acest proiect, care este foarte benefic pentru elevi! Au o motivație! Doamnei Doina Pătrunjel îi mulţumesc personal că a reuşit să construiască o echipă frumoasă din acești copii! M-aş fi bucurat să ni se alăture mult mai mulţi spectatori, pentru încurajarea tinerilor actori”, ne-a împărtăşit Ramona Nicoleta Tonie.

Mătuşa unuia dintre actori spune că a văzut o evoluţie a nepotului său.

„Emoţiile sunt din nou foarte mari. A fost o zi plină de succes. A doua oară îl văd pe Florin (n. red. actor al trupei „3T”) şi văd o evoluţie foarte mare şi frumoasă. A crescut, a scăpat de emoţii, e din ce în ce mai sigur pe ceea ce face, se vede plăcerea, pasiunea, munca şi dorinţa de a continua ceea ce a început”, a transmis Anca Ionescu.

„Aceşti tineri minunaţi au dat dovadă de profesionalism, de dăruire, de pasiune şi s-au prezentat în faţa publicului ca nişte adevăraţi actori. Activitatea din cadrul acestui proiect îi influenţează pe elevi în dezvoltarea lor intelectuală. Teatrul îi ajută să devină încrezători în puterea lor de învăţare, le stimulează personalitatea intelectuală şi emoţională. Îi ajută să-şi îmbunătăţească dicţia şi vorbirea pentru a-şi exprima opinia în societate”, este de părere Teodora Aioanei, profesoară, dar şi membră a Comisiei pentru învăţământ, sănătate şi familie, social – culturale, cult, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport, protecţie mediu şi turism la Primăria Oraşului Întorsura Buzăului.

Lipsa sistemelor de sonorizare în Căminele Culturale din zonă – un dezavantaj

Cu ocazia spectacolului „Tot ce-i românesc nu piere”, membrii trupei „3T” au fost la mai multe Cămine Culturale din zonă, iar Doina Pătrunjel, coordonatoarea trupei, a spus, pentru Observatorul de Covasna, că lipsa sistemelor performante de sonorizare se simte.

„Locuitorii din Floroaia au o instituție de cultură care le face cinste. Căminul Cultural este modern, elegant, dotat, curat, bine încălzit și  administrat cu responsabilitate de domnul Bobeș Sebastian, căruia îi mulțumim pentru profesionalism. Singurul lucru care lipsește este un sistem de sonorizare performant, lipsă pe care am constatat-o și la Căminul Cultural din Brădet”, a declarat aceasta.

Totuşi, situaţia a fost remediată cu ajutorul conducerii Liceului Teoretic „Mircea Eliade” şi cu profesorii de la aceeaşi instituţie, Cătălin Lungu şi Silviu Popica.

„Trupa <<3T>> a trebuit să împrumute sistemul de sonorizare de la Liceul Teoretic <<Mircea Eliade>>. Mulțumim doamnei directoare Maria Bularca pentru aprobare și prof. Cătălin Lungu respectiv prof. Silviu Popica pentru sprijinul acordat pentru realizarea spectacolului”, a mai transmis Doina Pătrunjel.

Următorul spectacol pentru ambele trupe este programat în luna martie

Dacă nu vor mai primi nicio invitaţie între timp, următorul spectacol al celor două trupe este programat să aibă loc în luna martie fie la Sita Buzăului, fie la Zăbrătău.

„Urmează ca pe 22 martie să ne întâlnim din nou pe scena Căminului Cultural de la Sita Buzăului sau Zăbrătău, vedem un pic. Din nou mergem împreună cu trupa <<3T>> şi  încercăm să mai venim cu încă patru piese noi şi o surpriză: o să punem în scenă din nou <<O scrisoare pierdută>> pe care am jucat-o cu copii care deja sunt clasa a 11-a la <<Eliade>>. Deci asta o să fie surpriza momentului respectiv. Urmează din nou repetiţii, urmează din nou să ne întrunim, să punem piese la cald şi să îmbunătăţim spectacolul pe care deja îl avem”, ne-a mai spus Otilia Buzea, coordonatoarea trupei „N.R. – Be You”.

Teatrul din zona Buzaielor este, aşadar, primit cu braţele deschise de comunitate şi chiar dacă se întâmplă să întâmpine diferite inconveniente, precum lipsa sonorizării, cei implicaţi reuşesc să pună la punct totul până la ultimul detaliu, astfel, cadoul oferit comunităţii să fie exact aşa cum îşi doresc să fie: o lecţie că dacă vrei, se poate!

David Leonard Bularca

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.