PYRO – scânteia aprinsă în inimile actorilor de la Studio M
Seria de spectacole care s-a bucurat de succes la public s-a încheiat, dar va reveni în primăvară
Cea mai nouă producție în aer liber a trupei de teatru-dans Studio M din Sfântu Gheorghe, intitulată PYRO – Jonglerii cu Focul, a fost ca o gură de aer proaspăt pentru cei cărora în lunile de izolare le-a lipsit arta. În urmă cu câteva luni, actorii și-au redescoperit pasiunea pentru show-urile incendiare pe care le făceau odată și au adunat în jurul lor zeci, iar uneori și sute de oameni care au lăsat magia focului să intre în sufletele lor. Energia pe care au primit-o de la oamenii care au venit la spectacolele lor i-a motivat pe membrii echipei să își dorească să revină și în primăvară în mijlocul publicului.
După ani în care au pus pe pauză jongleriile cu focul, actorii de la Studio M au venit cu o producție nouă, în care au transpus tot dorul de public și de scenă pe care l-au simțit în lunile în care teatrele au rămas pustii.
Actorii Deak Zoltán, Veres-Nagy Attila, Bajkó László, Polgár Emilia, Nagy Eszter, Gáll Katalin, Szekrényes László și tehnicianul de sunet Chiriţescu György sunt cei care au realizat întregul spectacol, iar abilitatea lor de a se adapta unor condiții grele a fost răsplătită în plin de public.
„Noi am avut deja un spectacol de jonglerie cu focul care s-a născut acum vreo opt sau nouă ani pe care l-am jucat de mai multe ori și la Zilele Sfântu Gheorghe și cu ocazia altor evenimente. Dar acum, PYRO s-a realizat chiar după carantină, după ce pe 15 mai am început să lucrăm iarăși și atunci ne-am gândit să facem ceva care se poate juca în aer liber, pentru că desigur nu puteam să ținem spectacole în spații închise. Ideea a fost să dezvoltăm cumva spectacolul anterior și am făcut și muzică nouă pentru el. Ne-am dorit să îl jucăm în mai multe locații din Sfântu Gheorghe, nu doar în Piața Libertății, ci și printre blocuri ca să ducem cumva cultura aceasta la spectatori”, ne-a spus directorul artistic al trupei de teatru-dans Studio M, dramaturgul Márton Imola.
„Atât de mulți spectatori n-am avut niciodată în cei 15 ani de existență la Studio M”
Spectacolul PYRO a fost jucat de mai multe ori la Sfântu Gheorghe, în Brașov, dar și în alte locații din țară, în cadrul a două turnee în care actorii trupei au fost în lunile august și septembrie. Cea din urmă întâlnire cu publicul trebuia să aibă loc săptămâna trecută, în orașul Covasna, însă vremea rea a reprogramat spectacolul pentru primăvara anului viitor.
Din cauza perioadei lungi în care nu au avut loc evenimente artistice, publicul a fost însetat de frumos, spune Márton Imola. Oamenii au primit cu mult entuziasm show-ul renăscut de actorii de la Studio M.
„Atât de mulți spectatori n-am avut niciodată în cei 15 ani de existență la Studio M. În primul rând, cred că oamenilor le place jongleria cu focul, pentru că e un lucru pe care ei nu-l pot practica și de aceea simt o admirație față de acest spectacol. Premiera am avut-o cred că pe la mijlocul lunii iunie, deci asta era după aproape trei luni în care nu aveau posibilitatea de a vedea nimic, niciun eveniment cultural. Eu cred că publicul a avut o reacție foarte bună la spectacol și chiar am avut peste tot un public destul de numeros, chiar și cele două turnee din lunile august și septembrie. Publicul nostru preferat totuși sunt copiii, pentru că ei sunt cumva cei mai gălăgioși și încântați. Avem intenția să jucăm spectacolul și în alte localități, dar numai începând din aprilie 2021. Acum nu prea mai avem posibilitatea, din cauza vremii”, ne-a mai spus directorul artistic al trupei.
Structura spectacolului este pusă pe muzică, iar astfel actorii execută coregrafia în concordanță cu notele pe care le aud, spune Márton Imola. În ceea ce privește repetițiile pentru noul show, acestea au durat aproximativ trei săptămâni.
„Acum actorii știu foarte bine spectacolul, însă după o pauză mai lungă se țin câteva repetiții înainte de show. În octombrie jucăm doar în studioul de dans Trei Scaune alte două spectacole de ale noastre. Și începem și repetițiile la un nou spectacol cu coregrafa Andrea Gavriliu. Spectacolul PYRO eu cred că numai în martie-aprilie îl vom mai juca. Dar aici la Sfântu Gheorghe l-am jucat de multe ori, astfel încât multă lume a reușit să îl vadă”, a mai puntat directorul artistic al trupei.
Actoria și jongleria cu focul merg mână în mână
Unuia dintre membrii trupei, Veres-Nagy Attila, acest spectacol i-a reamintit despre vechea pasiune pentru jongleria cu focul. Abilitatea actorilor de a trăi pe propria piele fiecare emoție și de a o transmite mai departe publicului a făcut ca spectacolul să fie dus la un alt nivel, spune bărbatul.
„A venit multă lume la spectacolele noastre, mai multă decât ne-am fi așteptat. Cred că a fost vorba de dorul pe care l-au simțit oamenii față de artă. Noi fiind și actori adăugăm prin prezența noastră ceva în plus. Deși unii jongleri fac uneori lucruri mult mai complicate decât noi, tot nu are atât de mult farmec. Noi fiind actori, trăim altfel fiecare moment. Sincer să fiu, nici nu știam cum e să joci pentru atât de mulți oameni. A fost o experiență nouă. Sperăm că în primăvară vom juca și în alt context”, ne-a spus actorul Veres-Nagy Attila.
Cei din trupa Studio M i-au inspirat la rândul lor și pe alți tineri să își încerce abilitățile în jonglerie. Au făcut schimb de experiență cu performerii de la The Wizard and friends, despre care relatam în paginile ziarului nostru în urmă cu un an.
„Sunt câțiva băieți care au venit la noi și am făcut schimb de obiecte, experiență. A fost interesant. Și acum aproape după fiecare spectacol vin copii și tineri și întreabă cum se face, de unde am cumpărat uneltele. Tinerii chiar sunt interesați. Nu știu exact de unde ar putea să învețe cei care își doresc acest lucru, pentru că nici în țară nu sunt mulți care practică jongleria cu focul. Mulți învață de pe YouTube. Băieții (n red. de la The Wizard and friends) au învățat de la noi, dar asta a fost reciproc. Și noi am învățat lucruri noi de la ei. Când au venit la noi, deja știau niște lucruri”, a mai spus Veres-Nagy Attila.
Focul, o adevărată terapie
Un alt actor care și-a pus amprenta în spectacolul PYRO, Bajkó László își amintește de primele momente în care a interacționat cu jongleria cu focul.
„O femeie din Budapesta ne-a ținut un workshop și atunci am cumpărat câteva ustensile și am început să ne antrenăm. Cu timpul am hotărât să arătăm și publicului. Nici nu îmi aduc aminte exact când a început totul. Nu toți actorii trupei fac asta, doar cei interesați, iar cei noi care vin ori interacționează, ori nu. Trebuie să vină din suflet”, ne-a spus actorul.
Dincolo de faptul că un spectacol cu flăcări este întotdeauna interesant și atractiv pentru public, acesta poate fi considerat ca și un fel de terapie pentru cei care vor să lase magia focului în sufletele lor, spune Bajkó László.
„Focul are oricum o vrajă asupra omului, și pentru cine jonglează și pentru cei care privesc. Este un fel de terapie, chiar dacă încă nu s-a dovedit științific, dar toată lumea simte că s-ar uita de dimineață până seara la foc. Inclusiv și mie îmi place să îi privesc pe alții în timp ce jonglează”, ne-a spus actorul.
Pericolul face parte din spectacol
În ceea ce privește pericolele sau eventualele accidentări la care se expun jonglerii în timpul antrenamentelor și show-urilor, acesta spune că nu sunt excluse, încă curajul vine cu timpul.
„Există pericol tot timpul și se întâmplă mici accidente. La ultimul spectacol am pățit să mi se aprindă haina. Te atingi cu ustensilele, se îmbibă cu ulei și atunci ia foc imediat. Trebuie să fii foarte atent și la alții, dar și la tine însuți. Acest tip de spectacol necesită multă atenție pentru a ocoli accidentele. Avem și un extinctor la noi în caz de ceva. Curajul îl dobândești cu timpul. Cu cât te antrenezi mai mult, cu atât gestionarea pericolului devine mai ușoară”, a mai precizat Bajkó László.
Astfel, cei care au ratat spectacolele PYRO sau cei care vor să le revadă, vor avea în primăvară ocazia să fie spectatorii acestui show.
Trupa Studio M a fost înființată în anul 2005, la Sfântu Gheorghe, sub egida directorului artistic Péter Uray, ca atelier experimental de teatru mișcare în cadrul Ansamblului de Dansuri Háromszék, se arată pe site-m-studio.ro. Repertoriul trupei include atât spectacole create în ateliere tematice, experimentând genurile teatrului postdramatic, cât și adaptări inedite ale pieselor clasice de teatru, Shakespeare, Ibsen, Cehov, Kafka, Örkény, mai arată aceeași sursă.
Sursă foto: Facebook/M STUDIO - Szabó Zsombor, Kristó-Gothárd Hunor, Barabás Zsolt.