Peste 40 de pasionați de Jazz, așteptați la Comandău
Tabăra de improvizații este destinată celor avansați în muzică
Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe va organiza în luna august, la Comandău, o tabără de improvizații de jazz. Evenimentul va avea loc în perioada 5- 10 august, iar înscrierile se fac pe baza unei evaluări anticipate. Pasionații de jazz vor avea astfel ocazia să învețe tainele improvizației de la profesori cu experiență vastă în domeniul muzical, printre care chitaristul de la TAXI, sau pianistul din trupa Andra.
„Vrem să organizăm o tabără națională de specializare pentru cei care știu deja să cânte la diferite instrumente, fie chitară, tobă, clarinet, orgă. Tabăra este deschisă tuturor Școlilor Populare de Arte și Meserii. Ideea de bază a fost ca să facem ceva și pentru cei avansați în muzică pentru că ani în șir am avut tabăra de chitară la Zăbala, dar pentru începători, iar acum ne-am dosit să diversificăm puțin. Taberele culturale unde participantul are posibilitatea să cânte la un instrument de dimineață până noaptea târziu, sunt mult mai eficiente și mai utile decât să participe la cursuri în timpul școlii. Noi am dori să avem cam 40-50 de participanți din toată țara”, ne-a spus directorul Școlii de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, Gaj Nándor.
Reprezentanții Școlii Populare de Arte și Meserii spun de asemenea că a improviza înseamnă mai mult decât a recrea un anumit cântec: în acest caz se prelucrează, se reexaminează, se reformulează esența muzicii de interpret, aducând astfel un plus prin această procedură de personalizare.
Localitatea Comandău, situată printre munții Vrancei va oferi astfel un cadru relaxant și liniștit pentru ca participanții să poată savura muzica. Ei vor fi îndrumați de muzicieni precum Koszorús Krisztina din trupa Koszika & The Hotshots , chitaritul Szász Csaba și saxofonistul Éltes Áron din aceeași trupă, pianistul Orosz Pál József din trupa Andra, sau chitaristul Kerezsi Csongor de la TAXI, respectiv Pál Gábor de la Popas Band.
Înscrierile se fac pe baza unei evaluări anticipate, iar cei care vor să participe sunt rugați să trimită un scurt filmuleț care demonstrează stadiul de pregătire al candidatului pe adresa office@artecovasna.ro. Locurile sunt limitate, din acest motiv mentorii vor selecta participanții pe baza filmulețelor înregistrate.
„În cazul în care nu aveți instrumentele proprii, acestea vor fi asigurate de Școala Populară de Arte și Meserii, Sfântu Gheorghe în limita posibilităților instituției. Taxa de participare este de 750 de lei/ persoană, cea ce include cazarea, masa și programul de instruire. Participările sunt confirmate prin achitarea unui avans care reprezintă 20% din valoarea totală a taxei de participare, în valoare de 150 de lei/ persoană, care se achită la sediul Școlii Populare de Arte și Meserii (Jud. Covasna, Sfântu Gheorghe, Piața Libertății, nr. 9, zilnic între orele 08:00-16:00) sau prin virament bancar”, au mai transmis organizatorii.
Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe funcționează în subordinea Consiliului Județean Covasna și a aniversat anul trecut 50 de ani de activitate.