Joc și Foc – Duo Kitharsis
Joi, 13 octombrie 2022, de la ora 18.00, în Sala de Concerte a Centrului de Cultură Arcuș (Casa Bastion, Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 6), va avea loc un concert extraordinar de chitară clasică cu titlul „Joc și Foc”, susţinut de Duo Kitharsis: Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan.
Programul din această seară aduce în atenția publicului câteva dintre cele mai remarcabile capodopere din literatura muzicală românească și spaniolă.
„Joc și Foc” a apărut în urma simbiozei dintre pasiunea și vivacitatea muzicii specifice celor două țări, România și Spania, al căror folclor exprimă într-un mod transparent multitudinea trăirilor și sentimentelor ce pot varia de la cele mai intime până la cele mai înflăcărate.
În prima parte a programului se vor asculta lucrările unor compozitori de referință din Spania, precum Granada și Cataluña de Isaac Albéniz; Recuerdos de la Alhambra de Francisco Tárrega; Serenata Andaluza de Manuel de Falla; urmând ca prin lucrarea Mélodie Roumaine de Pablo de Sarasate să se facă tranziția către partea a doua a programului ce va conține lucrările unor importanți compozitori români precum: Hora Staccato de Grigoraș Dinicu; Balada de Ciprian Porumbescu și Valurile Dunării de Iosif Ivanovici.
Aranjamentele au fost realizate pentru două chitare de către Duo Kitharsis.
În program:
1. Astor PIAZZOLLA (1921–1992) - Tango I
2. Francisco TÁRREGA (1852–1909) / Julio SAGRERAS (1879-1942) - Recuerdos de la Alhambra
3. Isaac ALBENIZ (1860–1909) - Suite Española Op. 47, Granada, Cataluña
4. Manuel de FALLA (1876–1946) - Serenata andaluza
5. Pablo de SARASATE (1844–1908) - Mélodie roumaine
6. Grigoras DINICU (1889–1949) - Hora Staccato
7. Ciprian PORUMBESCU (1853–1883) - Balada
8. Iosif IVANOVICI (1845–1902) - Valurile Dunării
Bilet de intrare concert: 20 lei. Doritorii pot procura bilete din timp la sediul CCA din str. Oltului nr. 6, între orele 9–15, informații suplimentare la tel: 0267 373 651.
(Centrul de Cultură Arcuș)