Întâlnire cu scriitorii Gabriela Adameşteanu şi Liviu Stănescu, la SepsiBook
Scriitorii Gabriela Adameşteanu şi Liviu Stănescu, doi dintre invitaţii speciali ai Târgului de carte şi Festivalului de literatură contemporană SepsiBook care se desfăşoară la Sfântu Gheorghe, se vor întâlni cu cititorii, vineri, la Arena Sepsi din municipiu.
Întâlnirea cu Gabriela Adameşteanu, care se va desfăşura sub genericul „Timpurile realităţii, timpul scrisului”, va avea loc de la ora 17, iar cea cu scriitorul Liviu Stănescu, autorul volumului „Am fost la capătul lumii”, de la ora 18, după care Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Alex Neagu vor susţine Concert'n 3, începând cu ora 20.
La cea de-a 3-a ediţie a Târgului de carte şi Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, care se desfăşoară în perioada 23 - 26 mai, participă edituri din România şi Ungaria, iar în cadrul acestuia vor avea loc aproape 60 de evenimente la care participarea publicului va fi gratuită.
Deschiderea oficială a avut loc joi seară, în prezenţa autorităţilor locale şi a mai multor invitaţi, printre care Gabriela Adameşteanu şi Nadas Peter, considerat unul dintre cei mai mari scriitori contemporani din Ungaria.
„În România nu sunt suficiente astfel de evenimente care, din experienţa mea, au un impact puternic asupra lecturii, asupra vieţii cărţilor şi asupra educaţiei. Târgurile de carte şi festivalurile literare scriu cu majuscule numele oraşelor pe hărţile culturale şi economice ale spaţiilor geografice (...) Locul primordial pe care îl au copiii şi tinerii, respectiv familia, în conceptul acestui târg îmi pare esenţial. Orientarea lui SepsiBook spre cartea de copii şi tineret este modernă şi profitabilă. Editurile din România au înţeles, în fine, că acesta este sectorul cel mai profitabil, părinţii sunt conştienţi că, deşi majoritatea dintre ei nu au lectura ca prioritate, copiii lor ar fi bine să citească. Specificul acestui festival şi acestui târg, care mi se pare extrem de important, este că cele două culturi sunt prezente alături. Am şansa de a avea patru cărţi deja traduse în limba maghiară şi publicate la edituri diverse din Ungaria şi cea de-a cincea este pe drum la Editura Vincze din Budapesta. Pentru promovarea lor am întâlnit cititori de limbă maghiară când am participat la evenimente de acest gen în Ungaria, dar în România acum e prima oară”, a declarat Gabriela Adameşteanu la deschiderea evenimentului.
Târgul de Carte şi Festivalul de Literatură Contemporană SepsiBook este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna, Biblioteca Judeţeană „Bod Peter”, Casa de Cultură „Konya Adam”, Asociaţia Culturală „Mikes Kelemen” şi Asociaţia Susţinătorilor Bibliotecii „Bod Peter”, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional - AFCN.
Sursa foto: SepsiBook/Facebook