Ia românească și atmosfera unei șezători, în Sfântu Gheorghe
Primul atelier-școală de cusut ii care a debutat la Sfântu Gheorghe anul trecut în octombrie și-a reluat activitatea după o lungă pauză impusă de restricțiile pandemiei Covid19.
La inițiativa președintei Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad, și cu sprijinul Conducerii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, a luat ființă primul atelier-școală, ÎNVĂȚĂM SĂ COASEM IE, coordonat de Zorica Donțu din Ozun, județul Covasna.
În fiecare joi de la ora 17:00, într-o sală a Liceului „Constantin Brâncuși”, se întâlnesc doamnele pasionate de cusut ie, ca la șezătoarele de odinioară de la sate, unde participanții lucrează și totodată petrec cântând, spunând povești și glume.
Atmosfera acestor întâlniri din Sf. Gheorghe este una foarte plăcută. Se coase cu pasiune și interes pentru a învăța noi modele, se cântă doine, se spun și aici povești sau poezii, făcând ia să prindă contur în mâinile dibace ale doamnelor într-un ritm vioi, iar cele 2 ore împreună trec ca gândul de repede.
Pentru cei care poate nu știu, ia este o cămașă, componentă a costumului tradițional românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât, iar unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.
În România și în comunitățile românești din întreaga lume, ziua universală a iei este sărbătorită la data de 24 iunie (Sânziene sau Drăgaica).
„Pandemia ne-a încurcat și pe noi. Din pricina ei, ne-am întâlnit până acum de prea puține ori. Anul acesta ne întâlnim doar pentru a doua oară. Dar revenim în forță și cu aceeași pasiune. Eu iubesc ia și vreau să împărtășesc dragostea pentru ea cu toți iubitorii de port popular tradițional.
Oricine dorește să își coasă propria ie sunt bucuroasă să îi îndrum pașii/mâna pentru a coase.
Îi așteptăm cu drag pe toți cei interesați să afle secretele din spatele creării costumelor populare românești”, ne-a spus la întâlnirea de joi, Zorica Donțu.