Fanfara „Atlantisz“ din Ozun, în concert în stațiunea Covasna
Cu ocazia organizării Târgului Produselor Tradiționale din Covasna, Fanfara „Atlantisz“ din Ozun va susține un concert în fața Casei Orășenești de Cultură, duminică, 17 iulie a.c., de la ora 17:00.
În această zi, târgul își deschide porțile dimineața de la ora 9:00, în centrul orașului Covasna, pe Promenadă. Meșteșugarii și producătorii locali și tradiționali se pot înscrie la responsabilul de program, Opra-Debreczi Zsombor, la numărul de telefon 0757-075829, potrivit unui comunicat de presă.
Ziua se va încheia cu un concert de fanfară al celor de la „Atlantisz“ din Ozun, dirijat de Lázár László-Pál.
Programul lor este foarte diversificat. În repertoriul fanfarei întâlnim de la marşuri tradiţionale, prelucrări populare şi clasice, până la diferite genuri ale muzicii uşoare, cum ar fi: samba, mambo, disco, woogie-boogie, rock and roll etc., potrivit ozun.ro.
Fanfara „Atlantisz“ din Ozun este parte integrantă a vieţii spirituale şi culturale din regiune. De la înființarea sa din 1999, participă la aproape toate reuniunile şi festivalurile de fanfară organizate în Ardeal, şi nu numai. De mai multe ori a luat parte cu succes remarcabil și la diferite festivaluri din Ungaria.
Sursa foto: Facebook/Fúvószenekar Uzon Atlantisz și comunicat de presă