Expoziţie „Brâncuşi & Picasso” şi recital Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder Voicu, la Festivalul Kuriozum
O expoziţie de artă intitulată „Brâncuşi & Picasso”, un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder Voicu, spectacole de teatru şi concerte de muzică instrumentală şi fado sunt programate în cadrul Festivalului Kuriozum, ce va avea loc în perioada 14-16 august a.c. pe domeniul castelului Mikes din localitatea covăsneană Zăbala, sub genericul „Sinteza artelor sub ploaia de stele”, au anunţat organizatorii.
Festivalul va debuta vineri, 14 august, ora 18, cu un concert solo de pian susţinut de pianista franco-română Alexandra Silocea, pe un pian Bosendorfer. De la ora 20:00 este programat spectacolul „Iona”, de Marin Sorescu, în regia lui Victor Ioan Frunză, cu Lari Giorgescu, Adrian Nour şi Lucian Maxim, iar de la ora 22:00 va avea loc concertul „Lăutăresele”, susţinut de Aylin Cadir şi Mădălina Pavăl împreună cu orchestra. Prima seară se va încheia cu o prezentare a constelaţiilor susţinută de astronomul Csere Mihaly.
Sâmbătă, de la ora 15, este programată expoziţia de artă „Brâncuşi & Picasso”, curatoriată de Alexandru Chituţă, din colecţia personală George Şerban & Sineva, în cadrul căreia sunt prezentaţi, alături de Brâncuşi şi Picasso, artişti precum Marc Chagall, Juan Miro, Giorgio de Chirico, Alberto Giacometti, Henri Matisse, Jean Arp, Victor Vasarely, George Apostu şi alţii.
De la ora 17:00 va fi prezentat spectacolul de teatru în limba maghiară „Garda de Corp”, susţinut de Mardirosz Agnes şi Kanyadi Szilard, pe baza piesei cu acelaşi titlu de Ferenc Molnar. Începând cu ora 19:00 va avea loc un concert de fado portughez susţinut de Marta Pereira da Costa Trio, iar de la ora 21:00 este programat concertul Sarkozy Lajos Collective - Gipsy Classic Quartet, seara urmând să se încheie cu un jam session instrumental.
Duminică, 16 august, de la ora 16:00, va avea loc o discuţie despre prezenţa scenică, îmbrăcămintea de stradă şi alte teme din zona designului şi artelor, pregătită de scenografa şi designerul vestimentar Corina Boboc Georgescu, iar de la ora 18:00, violonistul Alexandru Tomescu şi chitaristul Dragoş Ilie vor susţine un recital. Festivalul se va încheia cu un concert al Mindthegap Trio, programat de la ora 20:00.
În cele trei zile, porţile domeniului Mikes vor fi deschise publicului între orele 12:00 şi 01:00. Pe durata evenimentului, restaurantul domeniului va oferi celor care doresc o experienţă de fine dining, iar la punctele gastronomice amenajate în aer liber se vor putea servi preparate locale şi gustări rapide.
„Împreună cu sora mea, Ramona, construim aceste întâmplări pe Domeniul Mikes, care este un adevărat sanctuar natural, mai mult decât un spaţiu de agrement. Acest loc minunat a devenit un spaţiu destinat artelor, artiştilor şi iubitorilor de istorie, cultură şi arte”, a declarat Damian Pal, cofondator al Festivalului Kuriozum, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe platforma Eventim.