Colinde și comemorare: Concertul de Crăciun al Liceului de Arte „Plugor Sándor”
Biserica Catolică „Szent József” din parcul central va răsuna din nou de colinde și de piese instrumentale, în cadrul „Concertului de Crăciun” organizat de Liceul de Arte „Plugor Sándor”. Evenimentul va avea loc marți, 17 decembrie, de la ora 19:00 și reprezintă o îmbinare între spiritul sărbătorilor și un omagiu adus victimelor Revoluției din Timișoara din 1989.
Concertul va avea loc marți, după slujba religioasă de la ora 18:00, iar data de 17 decembrie nu este aleasă la întâmplare, ci are o însemnătate aparte.
„Multe persoane, poate și-ar pune întrebarea de ce concertul este fix pe 17 decembrie și de ce rămâne în fiecare an tot pe 17. Din ce mi-a povestit domnul Sipos Zoltán, este o tradiție pe care dânsul a pornit-o în urmă cu 31 de ani, în anul 1993. Domnul Sipos împreună cu corul Eufónia și orchestra Szerenád (orchestra de tineret) au dorit să facă un concert de Crăciun, dar totodată să comemoreze și victimele Revoluției de la Timișoara din 1989 și astfel se leagă data de 17 decembrie. Din acest motiv în deschiderea programului acestui concert va fi o lucrare și un moment care este dedicat memoriei victimelor Revoluției din Timișoara”, explică directorul Liceului de Arte „Plugor Sándor”, Ambrus Sándor.
Acest concert este unul dintre cele mai importante evenimente pentru elevii liceului, iar pregătirea se face cu mult timp înainte.
„Pe lângă manifestările solo sau în formații mai mici, acesta e concertul de mai mare amploare al copiilor noștri. Este un concert important al ansamblurilor noastre corale și instrumentale. Anul acesta, ne-am propus să mergem pe calitate, nu pe cantitate, deci durata concertului va fi mai scurtă, dar va avea mai mult conținut”, a spus directorul liceului.
Programul complet al concertului este următorul:
-
Corul de copii „DÓReMI”- Dirijor: Sebestyén-Lázár Enikő;
-
Corul de copii „Andantino” - Dirijor: Kovács Janka-Hanna;
-
Orchestra de tineret „Szerenád”- Dirijor: Lőfi Gellért-Attila;
-
Corul de copii „Campanella”- Dirijor: Lőfi Gellért-Attila;
-
Corul de tineret „Eufónia”- Dirijor: Sipos Zoltán.
Pregătirile pentru sărbători vor continua pentru elevii Liceului de Arte „Plugor Sándor”. Aceștia vor organiza un „Târg de Crăciun” joi, 19 decembrie, între orele 9:00-11:00. Vizitatorii vor putea descoperi și decorațiuni speciale handmade făcute de elevii secției de Arte Plastice.
Sursa foto: Liceul de Arte „Plugor Sándor”