Spiritul Crăciunului în mâini talentate la Târgul elevilor de la Arte
Târgul de Crăciun organizat de elevii Liceului de Arte „Plugor Sándor”, va avea loc joi, 19 decembrie, între orele 9:00- 11:00. Vizitatorii vor putea descoperi și decorațiuni speciale handmade făcute de elevii secției de Arte Plastice.
Pentru elevii liceului, acest târg este un motiv de bucurie. Părinții pregătesc prăjituri pentru copiii din clasele primare, pe care aceștia le vând. Cei din clasele mai mari pregătesc singuri ce vor vinde. Banii pe care copiii îi câștigă la încheierea târgului sunt folosiți pentru activități sociale cu clasa.
„Târgul nostru de Crăciun, e o inițiativă, de familie, mă refer la elevii care învață în școala noastră, și îl organizăm de mai bine de 8 ani. Nu are un scop financiar sau comercial în spate. Vine din dorința asta de a petrece timp împreună, de a mai închega comunitatea noastră. Bineînțeles că sunt bineveniți vizitatori și apropiați ai copiilor, dar accentul se pune, în principal, pe bucuria pe care o câștigă ei în urma acestui eveniment și, de ce nu, pe acea mică sumă care se strânge pentru fiecare clasă, pe care ulterior o pot folosi în beneficiul lor”, a spus directorul Liceului de Arte „Plugor Sándor”, Ambrus Sándor.
Față de alte școli, pe lângă tradiționalele prăjituri, ceaiuri ciocolate calde, aici copiii de la secția de Arte Plastice fac ornamente, semne de carte și desene spectaculoase.
„Pe lângă produsele pe care le pregătesc de acasă și le aduc. La noi mai e un specific cu care poate ieșim în evidență față de alte școli și anume, cu copiii de la secția Arte Plastice, care fac niște aranjamente absolut inedite”, a mai spus Ambrus Sándor.
Un Bazar de Crăciun, organizat de Comunitatea Waldorf din Sfântu Gheorghe, a avut loc sâmbătă, 14 decembrie, în sala de sport a Şcolii Generale „Nicolae Colan”. Vizitatorii au putut alege dintr-o gamă variată de cadouri artizanale şi s-au bucurat de un bufet cu bunătăţi pregătite pentru această ocazie.