EDUCATIE 18 iunie 2020

Trei creşe din Sfântu Gheorghe se redeschid de săptămâna viitoare

de Agerpres | 1374 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, miercuri, că trei creşe din municipiu se vor redeschise începând de săptămâna viitoare.

„Creşele de stat din Sfântu Gheorghe se vor redeschide începând de luni, 22 iunie. Cei mici vor fi primiţi pe perioada vacanţei de vară în creşele din strada Kós Károly, cea a Şcolii Generale „Ady Endre” şi cea a Şcolii Generale „Gödri Ferenc”. Primăria Sfântu Gheorghe atrage atenţia asupra faptului că numărul locurilor este limitat din cauza măsurilor luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Părinţii care vor să folosească serviciile creşelor în perioada vacanţei de vară trebuie să aplice la instituţia la care a participat copilul lor în cursul anului şcolar", se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.

Potrivit acestuia, instituţiile vor lua toate măsurile necesare pentru limitarea extinderii noului coronavirus.

„Conform reglementărilor, copiii trebuie să aibă la dispoziţie 4,5 metri pătraţi de spaţiu fiecare, astfel încât să se poată forma doar grupuri mici din punct de vedere al dimensiunii camerelor. La cerere, camerele din incinta grădiniţelor vor fi remodelate şi vor găzdui şi copii de creşă. Toate instituţiile vor fi supuse triajului epidemiologic, dezinfectării periodice a suprafeţelor şi jucăriilor şi respectării tuturor măsurilor impuse de autorităţi pentru a păstra sănătatea copiilor şi a personalului. Părinţii nu au voie să ducă un copil cu febră sau bolnav la creşă, respectiv copiii nu au voie să aducă jucării de acasă”, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.