EDUCATIE 22 august 2023

S-a dat (re)startul înscrierii copiilor în învățământul preuniversitar

de Covasna Media | 1062 vizualizări

Conform Ordinului Ministrului nr. 4319/2023 privind Metodologia cadru de înscriere a copiilor în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și /sau antepreșcolar în anul școlar 2023-2024, în perioada 21-30 august 2023 se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar.

La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

 

- copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;

 

- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE;

 

- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art. 23 alin (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.)

 

Înscrierea copiilor se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoțite de documente justificative.

Cererea tip este disponibilă pe site-ul isj.educv.ro/sites/default/files/adresa_etapa_ajustari.pdf.

Sursa: IŞJ Covasna

 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.