EDUCATIE 16 septembrie 2013

Peste 3 milioane de copii încep şcoala. Vezi noutăţile din învăţământ şi structura anului şcolar

de Covasna Media | 815 vizualizări

elev scoala

Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari vor începe luni cursurile primului semestru al noului an şcolar 2013 - 2014. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, noul an şcolar totalizează 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Începerea anului şcolar vine şi cu măsuri suplimentare de securitate. Autorităţile vor controla încă de la primul clopoţel ghiozdanele elevilor, astfel încât aceştia să nu aibă la ei arme, droguri sau băuturi alcoolice.

Clasele terminale din învăţământul liceal vor avea 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de Bacalaureat, cursurile claselor terminale încheindu-se în data de 30 mai 2014.

Clasa a VIII-a va avea 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale, cursurile încheindu-se în data de 13 iunie 2014.

Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare şi la fel şi pentru clasele din învăţământul profesional cu durata de doi ani.

Pentru învăţământul special - clasele a IX-a - a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore, care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor.

Cursurile semestrului întâi vor începe luni, 16 septembrie, şi se vor încheia vineri, 20 decembrie.

În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 21 decembrie, şi se va încheia duminică, 5 ianuarie 2014.

Cursurile vor începe luni, 6 ianuarie 2014, şi se vor încheia vineri, 31 ianuarie 2014.

Vacanţa intersemestrială este prevăzută de sâmbătă, 1 februarie 2014, până duminică, 9 februarie 2014, cursurile semestrului al doilea desfăşurându-se de luni, 10 februarie 2014, până vineri, 11 aprilie 2014.

Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 aprilie - 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie.

Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie 2014, şi se va încheia duminică, 14 septembrie 2014.

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei şi de 5 iunie - Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar.

Săptămâna 7 - 11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit 'Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!', având un orar specific.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013 - 2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al II-lea - până la data de 23 mai 2014.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea/unităţile de învăţământ respectivă/respective.

O noutate pentru anul şcolar nou este extinderea evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a în toate şcolile din ţară.

O altă noutate o reprezintă simularea naţională la clasa a XI-a pentru toate liceele din ţară. Anul acesta vor fi făcute simulări la clasa a VIII-a, a XI-a şi a XII-a.

Cea mai importantă noutate o reprezintă modificarea modului de calculare a mediei de admitere la liceu. Astfel, media celor 4 ani de gimnaziu va conta la admiterea în liceu în proporţie de 25%, şi nu 50% ca până acum.

Media obţinută la evaluarea naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum.

Decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a, acestea relevând diferenţe notabile între mediile mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile mai mici de la evaluarea naţională, după cum a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Pentru noul an şcolar, autorităţile pregătesc măsuri suplimentare de securitate. Astfel, dacă printre manuale şi caiete elevii vor avea obiecte interzise, precum arme, băuturi alcoolice sau droguri, riscă scăderea notei la purtare sau chiar exmatricularea.

(rtv.net)

Citeşte şi Școlile județului Covasna, în mare parte pregătire pentru noul an școlar

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.