EDUCATIE 31 august 2022

Peste 210 clădiri, dintre care 60 aparţinând unor unităţi de învăţământ, fără autorizaţie de securitate la incendiu

de Agerpres | 1035 vizualizări

Peste 210 clădiri din judeţul Covasna, dintre care 64 aparţin unor unităţi de învăţământ, funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit unui raport postat marţi pe pagina de internet a Prefecturii Covasna, la nivelul judeţului funcţionează 211 obiective fără autorizaţie de securitate la incendiu, printre care 20 de clădiri de alimentaţie publică, 10 clădiri cu destinaţie administrativă, 42 clădiri de producţie/depozitare şi 7 clădiri cu destinaţie de comerţ.

De asemenea, sunt 4 clădiri de asistenţă socială, 12 clădiri de cult, 6 de cultură, 9 clădiri din domeniul sănătăţii, 32 clădiri cu destinaţie turistică, 2 cu destinaţie sportivă şi 64 de clădiri de învăţământ.

„Conform evidenţelor, pe raza judeţului Covasna dintre cele 78 unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi care funcţionează în 337 de clădiri, 20 unităţi de învăţământ deţin 71 de clădiri care funcţionează având autorizaţia de securitate la incendiu, 16 unităţi de învăţământ cu 224 de clădiri nu necesită acest act administrativ, iar 41 de unităţi de învăţământ, respectiv 64 de clădiri funcţionează fără a deţine autorizaţia de securitate la incendiu”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii ISU Covasna au precizat că în primul semestru din acest an au fost efectuate 47 de controale la obiective din categoria celor cu destinaţia de învăţământ, fiind constatate 174 de nereguli pentru care s-au aplicat 107 sancţiuni, respectiv 105 avertismente şi 2 de amenzi contravenţionale în cuantum de 1000 lei.

Totodată, cu ocazia controalelor, au fost efectuate 23 exerciţii cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, la care au luat parte 404 participanţi şi au avut loc 46 de instruiri la care au participat 261 persoane.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.