EDUCATIE 5 februarie 2013

Începe simularea Bac-ului

de Agerpres | 594 vizualizări

Aproape 4.000 de elevi din judeţ participă la simularea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare naţională.

Începe simularea Bac-uluiAproape 2.000 de elevi din judeţul Covasna vor participa în următoarele trei zile la simularea examenului de Bacalaureat.

Prima probă va avea loc miercuri la Limba şi literatura română, joi sunt programate examenele la Matematică sau Istorie, respectiv la proba obligatorie a profilului, iar vineri, proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Subiectele vor fi elaborate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna şi vor fi transmise electronic unităţilor de învăţământ, conform procedurilor specifice examenelor naţionale. Notele obţinute de elevi la aceste teste vor fi trecute în catalog, a precizat inspectorul şcolar general-adjunct, prof. Rădiţa Palela.

Rezultatele obţinute anul trecut de elevii covăsneni la examenul de Bacalaureat au fost sub media ultimilor ani – doar 34% dintre absolvenţii de liceu au luat examenul în sesiunea din vară, iar 19% la cea din toamnă. Practic, liceele teoretice şi vocaţionale au avut o promovabilitate de aproape 58%, iar cele tehnologice de nici 10 %, prin urmare acestea din urmă „au tras în jos” media judeţului. La acea vreme, conducerea Inspectoratului a catalogat rezultatele ca fiind „catastrofale”.

Examenele de Evaluare naţională a elevilor din clasele a VIII-a vor avea loc în zilele de 12, 13 şi 14 februarie la Limba şi literatura română, Matematică, respectiv Limba maternă, iar la acestea vor participa 1.926 de elevi.

La examenul de Evaluare naţională de anul trecut mai puţin de 45% dintre candidaţi au obţinut note peste 5,00 la Matematică, iar la Limba română procentul de promovabilitate a fost sub 60%.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.