EDUCATIE 16 aprilie 2013

Elevii vor învăţa 6 zile pe săptămână

de Covasna Media | 874 vizualizări

În această lună, şcolarii vor merge la cursuri inclusiv sâmbăta. Măsura a fost decisă de Ministerul Educaţiei pentru recuperarea, în avans, a zilelor libere de 2 şi 3 mai.

Săptămâna de şcoală se prelungeşte cu două zile în perioada 15-30 aprilie pentru toţi elevii, de la clasa I până la a XII-a. Şcolarii vor învăţa 6 zile pe săptămână, inclusiv sâmbăta, pentru recuperarea zilelor de 2 şi 3 mai, pe care Guvernul le-a declarat libere.

Astfel ziua de 2 mai va fi recuperată, în avans, în sâmbăta de 20 aprilie. Ziua de 3 mai va fi recuperată, în avans, în sâmbăta de 27 aprilie. Ministerul Educaţiei a trasat tuturor unităţilor de învăţământ sarcina de a efectua cursurile din datele de 2 şi 3 mai până la finele lunii aprilie.

Luna mai este deja aglomerată deoarece găzduieşte deja tezele, examenul de Bacalaureat pentru olimpicii care participă la concursurile internaţionale, precum şi debutul examenului de Bacalaureat pentru ceilalţi elevi.

Pentru Bacalaureat nu va mai exista o simulare, pentru că în câteva săptămâni va începe examenul propriu-zis.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.