EDUCATIE 7 octombrie 2012

Aniversare de 50 de ani la Școala Generală „Váradi József”

de Covasna Media | 119 vizualizări

Școala Generală „Váradi József” a sărbătorit sâmbătă 50 de ani de la înfiinţare, iar momentul a fost marcat cu o serie de manifestări la care au participat peste 200 de persoane: cadre didactice actuale și pensionate, elevi, foști elevi și părinți.

În plus, printre invitați s-au numărat și cinci reprezentanți ai unei școli partenere din Veszprém, precum și consilierul Ministrului Culturii, Emil Pantelimon, în calitate de fost elev al Școlii. Manifestările s-au desfășurat în incinta Școlii, unde au fost dezvelite o pictură înfățișându-l pe Váradi József și stema Școlii. Ziua aniversară a fost deschisă de către Fanfara Școlii Populare de Artă din Sfântu Gheorghe, urmând apoi momente artistice prezentate de către elevi: secția română a prezentat „Inspecțiune” a lui I.L. Caragiale, iar secția maghiară a prezentat dansuri populare și un moment istoric cu condamnarea lui Váradi József; în plus, clasele I-IV au prezentat și ele o serie de dansuri populare, iar apoi seara cei din clasele V-VIII au beneficiat de o petrecere în Sala de Sport, în vreme ce cadrele didactice și invitații au depănat amintiri la un restaurant din oraș.

„A fost o zi plină, în care s-au sărbătorit 50 de ani de educație la un nivel înalt, Școala Generală „Váradi József” fiind una de elită. Pentru mine e o onoare că sunt profesor  aici, mai ales că elevii care au terminat aici au dus numele mai departe, fiind mândri că au fost elevii noștri”, a declarat directorul adjunct al şcolii, Luminița Gavrilă.

Potrivit acesteia, pentru a marca cei 50 de ani, conducerea de la „Váradi József”, împreună cu profesorii și elevii, a amenajat o sală de clasă ce reproduce sistemul de învățământ al anilor ’70, ’80 și ’90 – vechiul tablou cu portretul lui Nicolae Ceaușescu, Abecedarul, băncile vechi, planșetele cu litere, manuale din Comunism, insignele pionierilor, fotografii cu grupele de elevi, chiar și muzică din acele vremuri; sala va rămâne amenajată permanent, putând fi vizitată.

„De fiecare dată când aud despre Școala Generală „Váradi József” îmi amintesc cu mare drag de dascalii mei, cărora le datorez un respect nemărginit pentru tot ce m-au învățat, pentru bazele educației mele. Nimic nu se compară cu cei 7 de ani de acasă pe care i-am deprins în anii petrecuți acolo. La mulți ani, Váradi József!”, a declarat Emil Pantelimon, adăugând că revederea cu profesori precum Marinela Ujvarosi, Olga Șanta, Raveca Bejan, Carmen Vlad sau Luminița Gavrilă l-a emoționat și i-a făcut o desosebită plăcere.

Școala Generală „Váradi József” (Școala Generală nr. 2 înainte de 1989) este una dintre puținele școli mixte care mai sunt în Sfântu Gheorghe. Școala are în prezent peste 900 de elevi, dintre care peste 100 studiază la secția română.

(monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.