Valoarea depozitelor deținute de către firme și populație a crescut în luna august cu 1,6%
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna august 2017 cu 1,6% față de luna iulie 2017, până la nivelul de 284,962 miliarde de lei, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut cu 0,2%, până la 107,535 miliarde de lei. La 31 august 2017, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 10,9% (9,7% în termeni reali) față de 31 august 2016.
Statistica Băncii Naționale arată că depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 4,4%, până la 86,272 miliarde de lei. La 31 august 2017, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 10,9% (9,6% în termeni reali) față de 31 august 2016.
Conform BNR, depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 1,2%, până la nivelul de 91,154 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 0,6%, până la 19,856 miliarde de euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 8,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 5,6%); depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 10,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 7,1%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 5,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice au crescut cu 2,3%).