Peste 5.000 de persoane au folosit anul acesta trenulețul Sepsi Tour
În Sfântu Gheorghe, trenulețul orașului, Sepsi Tour, are un real succes, înregistrându-se peste 5.000 de bilete vândute de la începutul acestui an. În viitor, pe lângă ruta către Șugaș Băi, Asociația „Vadon“ pregătește două destinații noi, Reci și Moacșa.
„Ținem evidența din data de 12 ianuarie a.c.. Anul trecut când am început cu trenulețul, eram în pragul sărbătorilor și nu prea eram cu bilete încă, dar din 12 ianuarie încoace, peste 5.000 de persoane au folosit trenulețul, marea majoritate copii și pensionari. Grupurile de pensionari au început să folosească destul de mult“, a declarat pentru Observatorul de Covasna - CovasnaMedia.ro directorul Asociației „Vadon“, Demeter János.
Trenulețul a fost solicitat cu precădere în lunile ianuarie și februarie, fiind sezonul iubitorilor de schi. Însă și în lunile de vară se anunță cerere mare, datorită vacanței și concediilor.
„Merge foarte bine, acum că începe vacanța, o să fie și mai bine. Ianuarie și februarie au fost luni destul de aglomerate, fiindcă se mergea la schi la Șugaș Băi și era tot timpul plin, dar de când vremea s-a mai încălzit, trenulețul a fost luat cu asalt de clasele de copii“, a mai spus Demeter János.
Ca noutate pentru locuitorii orașului, se fac demersuri pentru rute noi, ca Reci și Moacșa.
„Deocamdată, trenulețul merge cu plăcuțe galbene. Legislația încă nu e stabilită exact, dar am fi interesați să meargă inclusiv la Reci sau la Moacșa. Dat fiind faptul că trebuie să circule pe drum național, în mod normal nu are cum cu plăcuțe galbene. Dar încercăm să rezolvăm și partea asta“, ne-a dezvăluit Demeter János.
Sfântu Gheorghe se mândrește cu acest trenuleț turistic din 18 decembrie 2021, moment în care s-a dat și startul unor evenimente speciale de Crăciun. Trenul a fost achiziționat din Ungaria de către Asociația „Vadon“ și Primăria Sfântu Gheorghe, la prețul de 824.000 de lei. Acesta are două vagoane, 56 de locuri (28 per vagon), fiecare cu sistem propriu de încălzire, sistem audio pentru ghidaj, respectiv o locomotivă echipată cu un motor de 240 CP Toyota Hilux Euro 6 de tip off-road, care să ajute pe ruta spre Șugaș Băi.
Pentru detalii despre program și trasee accesați site-ul www.vadon.ro.
Sursa foto: Facebook/ Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe