TURISM 12 ianuarie 2021

Pârtiile din zona Întorsurii Buzăului, pregătite pentru primirea schiorilor

de Agerpres | 4705 vizualizări

Pârtia de schi din localitatea Valea Mare a fost deschisă începând de duminică, iar cea din oraşul Întorsura Buzăului, aflată în vecinătate, va fi pusă în funcţiune la sfârşitul acestei săptămâni.

Administratorul pârtiei Valea Mare, Ioan Oprea, a declarat că în zonă a nins în ultimele zile, iar dacă temperaturile vor coborî sub minus 5 grade Celsius atunci va pune în funcţiune şi tunurile de zăpadă, iar la sfârşitul săptămânii „pârtia va fi impecabilă“.

Programul de funcţionare este între orele 12,00 şi 20,00 în cursul săptămânii şi între 9,00 şi 20,00 în weekend, iar o urcare cu schiliftul costă 3 lei pentru copii şi 4 lei pentru adulţi.

Abonamentele pentru o zi costă 80 de lei pentru adulţi şi 60 pentru copii.

Pârtia din Valea Mare are o lungime de aproape 600 de metri, este dotată cu un schi-lift cu 70 de locuri, instalaţie de nocturnă, iar la baza ei există un pub pentru turişti şi un centru de închiriere a echipamentelor sportive.

„Avem şi o scoală de schi (...) şi respectăm măsurile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Pe pârtie se schiază în prezent în condiţii destul de bune, dar dacă mai ninge, aşa cum spun meteorologii, şi vom putea pune şi tunurile de zăpadă atunci va fi impecabilă în weekend“, a declarat Ioan Oprea.

Pârtia de schi din Întorsura Buzăului se va deschide începând de vineri, iar turiştii cazaţi la pensiunile din oraş şi împrejurimi pot beneficia de schipass gratuit.

Administratorul pârtiei, Raul Călin Apăfaian, a declarat, pentru AGERPRES, că stratul de zăpadă măsoară în prezent aproximativ 20 de centimetri.

„Vineri vom deschide pârtia, iar programul va fi între 11,00 şi 21,00 pentru că avem şi iluminare nocturnă. Deşi activitatea se desfăşoară în aer liber, vom lua măsuri pentru respectarea regulilor sanitare impuse în contextul pandemiei, deci ne vom asigura că se păstrează distanţarea fizică la schilift. Preţul va fi între 3 şi 5 lei, dar turiştii care fac dovada că sunt cazaţi la pensiunile din zonă vor avea schipass gratuit“, a spus acesta.

Pârtia are trei tronsoane cu lungimi cuprinse între 100 şi 300 de metri, cu diverse grade de dificultate.

„Avem trei tronsoane, o pârtie destul de înclinată, de aproape 30 de grade, apoi avem una medie şi una pentru începători, aceasta din urmă fiind cea mai lungă. Sunt mai mult pârtii de agrement şi pentru copii“, a mai spus Călin Apăfaian.

Turiştii care vin în zona Întorsurii Buzăului pot vizita Rezervaţia de zimbri de la Vama Buzăului, barajul de la Siriu, cascada Urlătoarea şi mănăstirile de la Sita Buzăului şi Valea Mare.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.