TURISM 9 ianuarie 2019

Grüman Róbert (CJ Covasna): Ne aşteptăm ca numărul turiştilor să se dubleze după deschiderea aeroportului Braşov

de Agerpres | 1388 vizualizări

Peste 100.000 de turişti din ţară şi străinătate au vizitat anul trecut judeţul Covasna, iar autorităţile locale se aşteaptă ca numărul acestora să se dubleze după punerea în funcţiune a viitorului aeroport de la Ghimbav-Braşov.

„Datele statistice indică o creştere cu 10-15% a numărului de turişti faţă de anul precedent. Oficial am avut peste 100.000 de turişti şi 500.000 de înnoptări (...) Noi dorim să ne pregătim cât mai bine pentru momentul în care va fi deschis aeroportul de la Braşov atât în ce priveşte birourile de informare turistică, cât şi evenimentele şi campaniile de atragere a turiştilor. Noi credem că deja din primul an după ce se va deschide aeroportul de la Braşov se va dubla numărul turiştilor care vor veni în judeţul Covasna” a declarat marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Róbert.

Acesta a menţionat că unul dintre obiectivele acestui an este creşterea numărului turiştilor străini, precizând că aceştia deţin o pondere sub 15% din totalul celor care vizitează judeţul Covasna.

„O să continuăm programele pe care le-am început anul trecut, festivalurile gastronomice pe care le organizăm în fiecare an, cum ar fi Barbeque Festival, Festivalul kurtoskolacs-ului şi deliciilor dulci şi altele. De asemenea, vom participa la târgurile de turism care vor avea loc la Budapesta şi la Bucureşti în luna februarie, dar şi la alte târguri de turism din ţară şi străinătate. Dorim, de asemenea, să promovăm mai intensiv şi în mediul online potenţialul turistic al judeţului Covasna”, a mai spus Grüman Róbert.

Potrivit acestuia, una dintre principalele strategii de atragere a turiştilor în judeţul Covasna a fost invitarea unor ziarişti, bloggeri şi vloggeri din ţară şi străinătate, care au testat oferta turistică a judeţului şi apoi au prezentat-o pe canalele lor, dar şi lansarea aplicaţiei mobile #visitcovasnacounty, prin intermediul căreia turiştii pot obţine informaţii pe smartphone despre atracţiile turistice, unităţile de cazare şi evenimentele organizate în zonă.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.