TURISM 22 ianuarie 2021

Creşte numărul curselor de autobuz către Şugaş Băi

de Covasna Media | 3595 vizualizări

Acum puteți ajunge cu autobuzul în staţiune în fiecare oră şi în timpul săptămânii, nu doar în weekend

Experiența ultimelor zile ne-a arătat că foarte mulţi oameni au vizitat staţiunea Şugaş Băi şi în timpul săptămânii, nu doar în weekend, mai ales datorită faptului că ambele pârtii de schi pot fi acum folosite de fanii sporturilor de iarnă. Pentru a evita aglomerația, municipalitatea extinde cursele de autobuz către stațiune, astfel că nu numai în weekend, ci și în timpul săptămânii autobuzele circulă în fiecare oră între casa de bilete de la barieră și Şugaş Băi.

Pentru că maxim 150 de autoturisme pot fi parcate simultan la Şugaş Băi, în continuare se va putea urca cu maşina proprie în staţiune doar dacă există spațiu liber, altfel mașinile pot fi parcate jos lângă barieră.

Autobuzele circulă de luni până joi între orele 16:00 - 20:00, ultima cursă coborând din Şugaş Băi la ora 20:30. Cursele sunt disponibile vinerea între orele 16:00 - 21:00, iar în weekend de la 10:00 la 21:00, ultimele plecări din stațiune spre oraș fiind la ora 21:30.

Atenţie! Șoferii care sosesc la Şugaş Băi cu mașina nu au voie să își parcheze autoturismele în locul desemnat pentru autobuz.

Cu autobuzul care circulă între barieră și Şugaş Băi vizitatorii pot călători în sus în fiecare oră la fix, iar coborâre în fiecare oră la şi jumătate. Prețul unui bilet de autobuz pentru o călătorie este de 2,5 lei.

Pârtiile de schi sunt deschise de luni până joi între orele 15:00 - 20:00, vineri între orele 15:00 - 21:00 și în weekend între orele 09:00 - 21:00. Starea și utilizarea pârtiilor pot fi urmărite în direct pe site-ul Sepsi ReKreativ.

(Comunicat Primăria Sfântu Gheorghe)

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.