TURISM 1 februarie 2011

Bărcuţe pentru turişti în staţiunea Covasna

de Covasna Media | 972 vizualizări
Pentru a spori atractivitatea staţiunii şi pentru alte categorii de turişti din staţiunea Covasna, Consiliul Local al oraşului a adoptat o hotărâre prin care se va ridica nivelul apei pârâului Covasna care trece prin centrul staţiunii. Primarul Lorincz Zsigmond a declarat că se vor achiziţiona trei bărcuţe ce vor putea fi închiriate de către turişti pentru plimbări prin centrul staţiunii. „Se va ridica nivelul pârâului

Pentru a spori atractivitatea staţiunii şi pentru alte categorii de turişti din staţiunea Covasna, Consiliul Local al oraşului a adoptat o hotărâre prin care se va ridica nivelul apei pârâului Covasna care trece prin centrul staţiunii.

Primarul Lorincz Zsigmond a declarat că se vor achiziţiona trei bărcuţe ce vor putea fi închiriate de către turişti pentru plimbări prin centrul staţiunii.

„Se va ridica nivelul pârâului cu înălţimea neceară plimbării cu bărcuţe, iar pe sezonul de vară acestea se vor putea închiria contra unei sume modice pentru turişti. Este un început pentru a atrage mai multe persoane. Se va include cursul inferior al pârâului Covasna care trece exact prin centrul staţiunii aşa că oamenii cazaţi la hotelurile aproapiate sunt la doi paşi de locul închirierii”, a explicat edilul.

Trenuleţ şi fanfară pentru turişti

O firmă din judeţul Iaşi a câştigat licitaţia pentru a aduce în staţiunea Covasna mult aşteptatul trenuleţ pentru plimbarea turiştilor în diferite puncte de interes din zonă.

Lorincz Zsigmond a declarat că din cei peste 600.000 de lei adunaţi din taxa pe turism numai 400.000 au fost alocaţi pentru trenuleţ, iar scopul a fost atins în urma licitaţiei.

„Au termen 100 de zile pentru a-l aduce în staţiune şi apoi vom lucra la un traseu exact al trenuleţului. Cel mai probabil va include obiectivele turistice cele mai apropiate şi nu îl vom folosi pentru transportul acestora la mai mult de 20 de km distanţă de oraş”, a continuat primarul staţiunii.

Edilul a mai spus că banii rămaşi au fost folosiţi pentru a cumpăra echipamentul necesar funcţionării unei fanfare astfel din momentul în care va începe sezonul balnear turiştii vor putea asculta săptămânal muzică de fanfară deoarece persoanele de vârsta a treia apreciază muzica de promenadă.

Pe lângă fanfară banii au fost direcţionaţi şi către reconstruirea aleilor din Valea Zânelor deoarece acestea erau folosite foarte des de turişti pentru plimbări în natură.

„Vom verifica aleile şi unde lipsesc dalele de beton le vom înlocui cu altele noi şi vom mai construi încă două sau trei alei pentru diversitate. Tot în Valea Zânelor vom amenaja şi locuri speciale pentru picnic cu spaţiu special pentru grătar şi aşa vom scăpa de cele improvizate şi abandonate de turiştii de ocazie sau localnici ieşiţi la iarbă verde. Încet vom începe să dezvoltăm ca la carte staţiunea şi prevăd o creştere în următorii ani a numărului de turişti ce ne vor vizita”, a mai spus Lorincz Zsigmond.

A scăzut numărul de turişti

Conform statisticilor realizate de Primăria Covasna, în anul 2010 au fost peste 30.000 de turişti în staţiune, marea lor majoritate pensionari sau persoane venite la tratament cu bilete achiziţionate de la Casele de Pensii.

Edilul staţiunii s-a arătat foarte mulţumit de numărul de turişti, dar a spus că putea fi şi mai mare deoarece s-a înregistrat o scădere de 25-30% faţă de anul 2009.

Lorincz Zsigmond a motivat această scădere semnifi cativă prin modernizarea grupului hotelier deţinut de SIF Transilvania, hotelul Căprioara fiind închis încă de la începutul sezonului de anul trecut. De asemenea, în 2010 mai multe locaţii disponibile pentru cazarea turiştilor au fost închise pentru modernizare dar au fost redeschise de curând.

Primarul Covasnei a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de turişti în acest an dar depinde şi de modul de acordare a biletelor de tratament. Conform previziunilor acestuia numărul turiştilor va creşte cu 7-10% în sezonul din 2011.

Centură ocolitoare pentru staţiune

Primarul staţiunii Covasna a mai spus că a depus un proiect pentru construirea unei centuri ocolitoare în zonă astfel maşinile de mare tonaj să nu mai intre deloc deoarece afectează şi infrastructura, iar turiştii sunt deranjaţi de zgomotul produs.

Edilul plănuişte să construiască centrura de la intrarea în staţiune dinspre Târgu Secuiesc până în valea Hanko astfel autocamioanele pentru transport forestier nu vor mai fi nevoite să intre în staţiune pentru a urca la Comandău sau în zonele de exploatare a masei lemnoase.

În acelaşi timp, Lorincz Zsigmond a completat cu faptul că se va menţine limita de înălţime şi de tonaj pe drumul principal spre Spitatul de Cardiologie şi vor semnaliza mai bine bariera instalată acolo.

„Nu ştiu cine a dat jos limitatorul de înălţime dar îl vom pune înapoi. Limita impusă de Consiliu Local va rămâne la fel şi taxa stabilită deoarece nu vreau să văd camioane în staţiune. Este inestetic şi distruge aproape toată infrastructura. Să nu mai spun faptul că noi încercăm să modernizăm străzile şi nu am putea să le redirecţionăm pe alte căi aşa vor folosi centura ocolitoare şi drumul forestier existent”, a conchis Lorincz Zsigmond.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
NG, 1 februarie 2011
E un inceput in a atrage turisti in Covasna. Dar mai e mult de asteptat pnan va fi la un nivel multumitor.
Ariel, 1 februarie 2011
DC nu baga si barci cu pedale?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.